Nicușor Dan s-a încurcat, la final de Consiliu, în planul de susținere al Ucrainei. L-a redus, din greșeală, cu 1 an

Publicat: 24 10. 2025, 01:17
Actualizat: 24 10. 2025, 01:51

După reuniunea Consiliului European, președintele României, Nicușor Dan, a reușit să surprindă din nou scena politică – de data aceasta prin faptul că a anunțat, de două ori, că Uniunea Europeană a decis sprijin financiar pentru Ucraina în perioada 2025-2026. Problema? Documentul oficial al Consiliului vorbește foarte clar despre 2026-2027.

Astfel, în timp ce liderii UE au discutat despre angajamente financiare pe doi ani, Nicușor Dan pare să fi tăiat ultimul an. Sau poate are propriul calendar – unul în care timpul trece mai repede la Cotroceni decât la Bruxelles.

Concluzia discuțiilor a fost angajamentul Uniunii Europene pentru finanțarea efortului Ucrainei pentru anii 2025-2026”, spune Nicușor Dan.

Apoi iar: „ Ce este important este că există un angajament din partea membrilor Uniunii pentru finațarea Ucrainei în 2025-2026. Că doar despre perioada asta vorbim.

Ce spune de fapt Consiliul European

Declarația oficială adoptată ieri spune:

Consiliul European se angajează să răspundă nevoilor financiare urgente ale Ucrainei pentru 2026-2027, inclusiv pentru eforturile sale militare și de apărare.

Cu alte cuvinte, sprijinul nu se oprește anul viitor, ci continuă și după. UE planifică pe termen lung. Nicușor Dan, în schimb, pare să fi optat pentru o versiune scurtă și optimistă, în care războiul se termină mai devreme… sau poate pur și simplu a scăpat din vedere ultimul paragraf.