Nicușor Dan spune că va face publică lista DONATORILOR din campanie: „O să-mi fac declarația de avere chiar în 15 zile de la preluarea mandatului”
„Da, o să-mi fac declarația de avere chiar în 15 zile de la preluarea mandatului”, a răspuns Nicușor Dan, întrebat, miercuri dimineață, dacă va face publică lista donatorilor din campania sa electorală pentru Președinția României.
Finanțarea campaniei prezidențiale a lui Nicușor Dan a fost un subiect constant de atacuri politice împotriva sa. Pe 2 aprilie, senatorul PSD Daniel Zamfir i-a cerut lui Nicușor Dan „să precizeze companiile” care au donat pentru campania sa.
„Legea îl obligă pe Nicușor Dan să spună cine sunt finanțatorii, pentru cei care depășesc zece salarii minime brute pe țară. Dar în cazul companiilor, iată… tocmai Nicușor Dan ne-a spus că sunt două companii care au sponsorizat campania electorală cu sume care depășesc 200.000 de euro. Cred că orice cetățean se întreabă cine sunt acei oameni care ar dona din buzunarul propriu 200.000 de euro fără să obțină vreun avantaj”, a spus Zamfir.
De asemenea, Nicușor Dan a mai fost acuzat de contracandidații săi că afaceristul Matei Păun ar fi finanțatorul principal al lui Nicușor Dan.
„Domnul Matei Păun nu este șeful de campanie, nu este finanțatorul campaniei, nu are niciun fel de poziție oficială”, a spus Nicușor Dan în luna aprilie. (detalii AICI)
El a subliniat că Păun nu va ocupa nicio funcție la Palatul Cotroceni.
„Haideți ca să lămurim odată pentru totdeauna acest subiect fals. Matei Păun nu finanțează această campanie, nu este șeful acestei campanii, nu va avea o poziție la Palatul Cotroceni, așa cum nu a avut o poziție în administrația la Primăria Capitalei”, a declarat Nicușor Dan pe 23 aprilie. (detalii AICI)
Actorul Victor Rebengiuc a dezvăluit, într-un podcast la HotNews, că i-a donat lui Nicușor Dan 25.000 de lei (aproximativ 5.000 de euro) în campania prezidențială.
Foto: MIHAI POP – GMN
CITEȘTE ȘI: