Nicușor Dan: „Volodimir Zelenski a greșit intrând în polemică cu Trump”

Publicat: 03 03. 2025, 22:42
Actualizat: 03 03. 2025, 22:54

Nicușor Dan, anunțat candidat independent la Cotroceni, consideră că Volodimir Zelenski a greșit intrând în polemică cu Trump în conferința premergătoare posibilului acord comercial SUA-Ucraina, referitor la minerale. Nicușor crede că Zelenski avea un alt obiectiv, să negocieze.

Să ne uităm cu calm la ce s-a întâmplat. A fost o întâlnire care a fost pregătită diplomatic, însă nu suficient, pentru că părțile urmau să mai discute niște detalii ale acordului pe care urmau să-l semneze. A fost o conferință de presă care a premers această discuție. Și din păcate, eu cred că Volodimir Zelenski chiar a greșit în în acel moment, intrând într-o retorică, pentru că el avea un obiectiv. Avea obiectivul să semneze acel acord, eventual într-o variantă îmbunătățită.

Nu era o dezbatere care să fie dusă în fața camerelor și, așa cum Donald Trump a spus, nu ești în poziția de negociere cea mai bună, dacă nu ești într-o poziție de negociere bună, cu atât mai puțin te expui să o faci în public. Da, cam asta a fost acum, concluzionează Nicușor Dan.

Riposta Europei, remarcabilă

Ulterior a fost o reacție foarte bună a liderilor europeni cu întâlnirea care a avut loc deja, cu întâlnirea care va avea loc zilele următoare, a fost un sprijin pe care Europa con continuă să-l dea Ucrainei pentru a ajunge la o pace justă, pe de o parte, pe de altă parte, un dialog pe care Europa l-a continuat cu administrația Trump pentru ca să ajungem la o speranță de pace negociată cât mai bine pentru Ucraina, crede Nicușor Dan.

Citiți și: Donald Trump vrea să limiteze exporturile de produse agricole și să impună taxe vamale din aprilie