Noua ordine în PSD în epoca Dragnea: miniștrii chemați să dea raportul în fața partidului

Publicat: 23 07. 2015, 17:26

Relația Guvern – PSD pare să se schimbe după instalarea lui Liviu Dragnea în fruntea partidului, noul lider impunându-le miniștrilor să informeze partidul înainte de a lua o decizie. Marea supărare a pesediștilor în timpul guvernării Ponta a fost că multe decizii guvernamentale erau luate fără ca partidul să fie informat în prealabil.

„Am avut o discuție cu domnul Victor Ponta, o discuție firească după CEx-ul de ieri, despre modul în care partidul va colabora cu Guvernul. Spriijnul PSD este ferm și fără ezitări pentru susținerea lui Victor Ponta ca prim-ministru, relația PSD – parteneri , va fi și mai solidă. Ministrul de finanțe trebuie să prezinte proiectul de rectificare luni la BPN, să-l vadă și colegii”, a declarat Liviu Dragnea.

Pesedistul a precizat că păstrarea guvernării „este extrem de importantă”.

„Toată atenția partidului în frunte cu președintele s-a concentrate pe guvern, acum partidul e bine, devine un partid serios pentru Guvern”, a explicat noul lider PSD.