Nu schimbați regulile în timpul jocului! – SCRISOAREA primită de Victor Ponta din partea unui congresman american: „Sunt îngrijorat”

Publicat: 24 09. 2014, 19:26
Actualizat: 27 03. 2019, 03:30

Congresman-ul american Cristopher Smith i-a adresat o scrisoare premierului Victor Ponta, exprimându-și îngrijorarea față de modificarea legii electorale în perioada campaniei electorale și prin ordonanță de urgență și spunând că aceasta generează dubii privind motivația și momentul ales.

În scrisoarea trimisă premierului la sfârșitul săptămânii trecute, Smith, membru al Comisiei de afaceri externe, afirmă că aceste măsuri pot avea consecințe asupra colaborării politice interne după scrutin.

„Modificarea procedurilor pe durata unei campanii electorale nu poate face decât să stârnească dubii în legătură cu momentul și motivația unei asemenea acțiuni și poate avea consecințe asupre cooperării politice și bunei guvernări după alegeri. Sunt îngrijorat că, dacă vor fi aplicate, aceste modificări electorale vor afecta capacitatea celui care câștigă alegerile de a lăsa în urmă divergențele de campanie și de a-i îndruma pe români să se concentreze asupra problemelor și provocărilor reale pe care dumneavoastră împreună cu noi trebuie să le abordăm”, scrie Christopher Smith.

FOTO: Mediafax

Christopher Smith i-a solicitat lui Ponta ca, pentru a întări respectul față de democrație, legislația electorală să urmeze cursul firesc, al dezbaterii în Parlament și nu pe cel al adoptării prin ordonanță. În opinia congresman-ului american, modificarea legilor electorale se realizează cel mai bine pe baza spijinului întregului spectru politic.

El își începe scrisoarea exprimându-și aprecierea pentru atașamentul pe care România îl manifestă față de valorile și principiile libertății și democrației în întreaga lume și față de faptul că SUA și România au fost solidare în cazul încălcării de către Rusia a principiilor și angajamentelor OSCE prin anexarea ilegală a Crimeei și prin amestecul în problemele interne ale Ucrainei.

„Vă mulțumesc pentru că vă faceți timp pentru a lua act de îngrijorările exprimate în legătură cu modificările propuse la legislația electorală din România și aștept continuarea strânsei cooperări dintre SUA și România bazată pe valorile comune, inclusiv respectul față de procesele democratice și de alegeri libere și corecte”, scrie congresman-ul american.

Cine este Christopher Smith

Republicanul Christopher Smith este membru al Camerei Reprezentanților din 1980, fiind la al 17-lea mandat. El activează în Comisia pentru afaceri externe. La începutul anilor 2000, Smith a avut mai multe luări de poziție cu privire la libertatea de exprimare în România, politicile referitoare la romi și a cerut pedepse severe pentru traficanții de ființe umane. Tot el este cel care în 2000 aprecia că o o eventuală revenire la putere a lui Ion Iliescu ar putea readuce în actualitate problema corupției, ceea ce i-a adus critici din partea PDSR și acuzația că l-ar fi calomniat pe fostul șef al statului. În 1995, Smith, la acea vreme co-președinte al Comisiei pentru Securitate și Cooperare în Europa (CSCE) a Congresului SUA, a declarat că se va opune acordării cu regim permanent a Clauzei națiunii celei mai favorizate pentru România ba, mai mult, va milita pentru retragerea acesteia.

Premierul Ponta se află în SUA, în perioada 23-25 septembrie, cu ocazia celei de a 69-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prilej cu care se va întâlni cu reprezentanți ai comunității românești și directori ai companiilor americane.

Guvernul a modificat prin OUG 45 Legea pentru alegerea președintelui României, cea mai controversată prevedere fiind aceea potrivit căreia secțiile de votare speciale sunt desființate, dreptul de vot putând fi exercitat la orice secție de votare, în cazul alegătorilor care în ziua votării se află în altă comună, în alt oraș sau municipiu decât cel de domiciliu.

O altă modificare vizează instituirea unor reglementări exprese în ceea ce privește exercitarea dreptului de vot, prin intermediul urnei speciale, în cazul persoanelor cu drept de vot aflate în penitenciare, respectiv a persoanelor cu drept de vot internate în spitale, în sensul că cererile de votare prin intermediul urnei speciale pot fi depuse la mai multe secții de votare din proximitatea penitenciarelor, respectiv a spitalelor, stabilite prin decizie a biroului electoral județean sau a biroului electoral al sectorului municipiului București.

Președintele PNL, Klaus Iohannis, a contestat întregul pachet privind alegerile prezidențiale, atât Ordonanța 45 cât și HG 520 care stabilește data scrutinului. Contestația a fost admisă de curtea de Apel, care s-a adresat Curții Constituționale. Curtea a decis, în 16 septembrie că OUG este constituțională în integralitate.

Schimbarea regulilor în timpul jocului

Oficialii americani, fie din Washington, fie reprezentanții SUA la București, s-au exprimat în mai multe ocazii în privința tendințelor guvernanților români de a schimba regulile în timpul jocului. Un mesaj similar l-a avut, recent, și Dean Thompson, Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA în România, care, în lipsa unui ambasador, este șeful misiunii americane în țara noastră. În interviul acordat în exclusivitate ziarului gândul, Thompson și-a exprimat îngrijorarea față de procedura prin care a fost adoptată „ordonanța traseiștilor”, în prag de campanie electorală.

Reticent în a se pronunța asupra conținutului ordonanței, Thompson atrage încă o dată atenția că procedura este problema: „Noi credem că o procedură parlamentară transparentă este cea mai bună cale de urmat când vine vorba de schimbat legi”. Întrebat de gândul cum își explică lipsa de reacție a Guvernului după primul semnal public pe care l-a dat Ambasada SUA pe acest subiect, Dean Thompson a replicat, cu referire la ordonanță: „Aceasta este o decizie pe care Guvernul a luat-o pe baza propriilor calcule și a eforturilor sale de a face – îmi imaginez – ceea ce crede că trebuie făcut”.

Interviul integral, AICI