„O idee greșită”. Ce spune un fost ministru al Justiției despre Ordonanța de Urgență anunțată de Birchall

Publicat: 23 08. 2019, 10:48

„Birchall, ministrul Justiției, propune majorarea pedepselor. E o idee greșită pe care o resping. Majorată disciplina în instanțe și parchete, da! E rolul șefilor de instanțe și parchete, al CSM, cu care, de principiu, ministrul Justiției trebuie să lucreze strâns în această direcție, pe bază de cooperare. Iar aplicarea legii în stradă ține și de Poliție, în prima fază de Poliție. Iar acolo selecția și pregătirea sunt stricate în rostul lor de influența politică, în special de influența unor clanuri PSD-iste în ultimii ani”, a scris, vineri, pe Facebook, Cătălin Predoiu.

Fostul ministru al Justiției, actualmente deputat PNL, consideră că se impune însă abrogarea de urgență a legii recursului compensatoriu, „iresponsabil promovată de fostul ministru Toader și vinovat promovată de majoritatea PSD. Această lege este un pericol public continuu”, transmite Cătălin Predoiu.

Ministrul Justiției, Ana Birchall, a anunțat, joi, un proiect de ordonanță de urgență care propune modificarea legislației penale în ceea ce privește infracțiunile contra persoanei, dar și condițiile eliberării condiționate.

Proiectul de ordonanță de urgență propune majorarea pedepselor pentru lipsire de libertate în mod ilegal și incriminarea separată a răpirii. Totodată, Ana Birchall vrea extinderea competențelor DIICOT la variantele agravate ale lipsirii de libertate, iar cauzele înregistrate la această structură și parchete înaintea intrării în vigoare a OUG să rămână la acestea.

Printre prevederile proiectului de OUG este și cea potrivit căreia cererea procurorului pentru încuviințarea percheziției domiciliare se soluționează de îndată, nu în termen de 24 de ore, așa cum este acum, iar percheziția în caz de flagrant sau salvarea vieții se poate oricând, la orice oră.