O înregistrare din 2002 cu Victor Ponta, la prima ieșire importantă la televizor: „Dați-mi voie să cred că mai există încă Moș Crăciun”. VIDEO

Publicat: 05 12. 2012, 23:58
Actualizat: 05 07. 2016, 22:59

Într-o înregistrare din 8 mai 2002, tânărul Victor Ponta, în calitate de șef al Corpului de Control al Guvernului, prezenta motivele pentru care a acceptat această funcție, adăugând că la 40 – 50 de ani se vede într-o funcție importantă în PNA, transformat ulterior în DNA.

„Așa de tânăr și deja șeful corpului de control?”, îl întreba Marius Tucă în talk-show-ul care îi purta numele.

„Am îmbătrânit în Sicilia și atunci am îndeplinit condițiile de vârstă, nu am spus că este un avantaj că sunt tânăr”, replica actualul premier Victor Ponta după citirea CV-ului în care îi era prezentat și masterul din Catania.

„Ce căutați pe aici pe la noi, în funcțiile astea atât de înalte?”, a continuat moderatorul.

„Dați-mi voie să cred că există încă Moș Crăciun și că există lucruri care se pot face”, a ripostat Ponta.

El explica că nu poate sta doar în tribună și a intrat pe teren, chiar dacă uneori mai dă mingea în afară.

„Încălzirea mi-am făcut-o în Parchetul General. Cred că premierul are nevoie de un bun tehnician”, spunea tânărul social-democrat.

Întrebat unde dorește să ajungă în carieră, Ponta susținea că vrea să ajungă un magistrat foarte bun, iar la 40 – 50 de ani să aibă o funcție importantă în Parchetul Național Anticorupție.

„În Parchetul General la dosare erau piranha și acum sunt rechini. Dacă scap de rechini poate reușesc și mă retrag la pensie într-o insulă fericită”, afirma Ponta.

El a discutat în emisiune despre sinuciderea procurorului Panait, adăugându-se și pe el pe lista responsabililor pentru acest deznodământ tragic. „Eu m-am trecut pe mine și pe colegii mei primii pe lista vinovaților”, spunea Ponta.