Olguța Vasilescu: Mi-am terminat autoevaluarea. Nu am restanțe

Publicat: 12 06. 2017, 19:44
Actualizat: 29 03. 2019, 08:23

„Eu mi-am terminat autoevaluarea, nu am restanțe, în sensul că pe ministerul meu s-au terminat toate lucrurile. Sigur că multe dintre obiective sunt la ora actuală în curs de îndeplinire, au ieșit din minister, dar sunt în perioada de dezbatere publică, le putem considera rezolvate, dar așteptăm Comitetul Executiv (al PSD-n.r.) cu mare nerăbdare”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Ministrul Muncii a precizat că are o colaborare bună cu toți colegii, menționând, însă, că cea care contează este colaborarea instituțională.

„Eu colaborez bine cu toată lumea, dar nu contează cum colaborăm noi la nivel personal. Este foarte important cum se colaborează la nivel instituțional”, a spus Olguța Vasilescu.

În schimb, un alt membru al Guvernului a refuzat, luni, să își facă „autoevaluarea”, spunând că „nu e firesc” să vorbească despre el.

„Nu fac eu evaluarea, autoevaluarea. Dumneavoastră aveți programul de guvernare, este accesibil oricui din România, Știți ce am fãcut, ce n-am fãcut. Nu e firesc eu să vorbesc despre mine”, declara, cu puțin timp în urmă, ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Toader mai afirma că, până în prezent, nu a fost chemat la discuții de președintele PSD, Liviu Dragnea, care declara, duminică seara, că va purta discuții cu miniștrii luni și marți, ca parte a evaluării pe care o face.

„Evaluarea a ajuns la final. Noaptea asta lucrăm să o ordonăm, mâine (luni, n.r.) finalizăm concluziile și pachetul de propuneri”, declara, la acel moment, Liviu Dragnea, arătând că evaluarea a constat în „scanarea” promisiunilor din programul de guvernare și aprecierea stadiului de îndeplinire pentru fiecare în parte.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, declara, duminică seara, că evaluarea Guvernului Grindeanu a ajuns la final, el arătând că în noaptea de duminică va lucra la „ordonarea” acesteia, iar luni va finaliza concluziile.

„Încă nu știu (n.r – dacă e nevoie să fie schimbat Guvernul în urma evaluării) (…) Dacă o să ajungem la concluzia că nu avem altă variantă, o să o propunem și pe asta. Dar eu nu vreau să ajungem acolo”, mai spunea Dragnea.