Oprescu a fost filmat în urmă cu puțin timp de o televiziune din România când era dus la audieri. Acesta a povestit întregul episodul despre reținerea sa.
„Nici eu nu știu ce se întâmplă că e o hotărâre și e în judecată”, a afirmat fostul edil.
La întrebarea presei referitor la o eventuală fugă din Grecia, Oprescu a negat astfel de acuzații:
„Unde să plec din Grecia n-am plecat 4 ani de zile. M-am dus să aștept un prieten”.
Acesta a mai adăugat că va cere procurorului să rămână în Grecia.
„Bineînțeles, așa am cerut și atunci, când s-a aprobat”
Referitor la arestarea sa, Sorin Oprescu a precizat:
„Văd că sistemul lucrează”
Întrebat de presă dacă este de părere că arestarea sa are la bază motive politice, Oprescu a afirmat:
„Da, sunt convins”
Sorin Oprescu, arestat lângă aeroportul din Salonic
Sorin Oprescu, fostul primar al Bucureștiului, condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru fapte de corupție, a fost prins de autoritățile din Grecia lângă aeroportul din Salonic, de către autoritățile elene, sâmbătă 4 octombrie.
Poliția Română a precizat că sunt în desfășurare „procedurile legale pentru punerea în aplicare a mandatului european de arestare, urmând ca, în funcție de decizia autorităților judiciare elene” Sorin Oprescu să fie predat autorităților române.
- Sorin Oprescu își mai încearcă o dată norocul și cere judecătorilor reducerea pedepsei. Curtea de Apel București decide miercuri
- Sorin Oprescu ajunge azi în fața unui procuror grec. Va fi întrebat dacă acceptă PREDAREA către România
- Sorin Oprescu a fost ARESTAT în Grecia. Fostul primar era fugit din țară de 3 ani. Ministrul Justiției: Mergem până la capăt pentru a aplica legea