Oprișan îl atacă pe Năstase pe tema descentralizării

Publicat: 08 11. 2013, 13:28
Actualizat: 13 08. 2014, 18:36

Vicepreședintele PSD, Marian Oprișan, l-a atacat pe fostul premier Adrian Năstase în cadrul „Atelierelor Viitorului” organizate în cadrul Consiliului Național al PSD, spunând că acesta se opune descentralizării.

„Din nefericire, mai avem etape de parcurs, pentru că un distins coleg de-al nostru, nu o să-i dau numele, care a condus un guvern important în perioada 2000-2004 făcea alaltăieri din nou în paginile unui ziar central teoria statului centralizat. Nevoia ca România să rămână un stat centralizat”, le-a spus Oprișan colegilor de partid.

De altfel, Oprișan s-a închinat pe scenă când l-a auzit pe fostul ministru din timpul guvernării Năstase, Vasile Dâncu, afirmând că este nevoie de descentralizare. De-a lungul timpului Oprișan a avut o relație tensionată cu Năstase, el suspendându-se din partid în timpul mandatului de președinte al PSD al lui Năstase. Fostul premier este acuzat de liderii locali că a promovat teoria „baronilor locali”.

Marian Oprișan nu a uitat că Adrian Năstase a fost creatorul PNA și că aceasta instituție a avut rolul de a-i aduce la tăcere pe cei care nu ascultau de guvernanți.

„Guvernele României, din 2000 încoace, au făcut legi neconstituționale care convin mai marilor țării și în care se spune că un cetățean dacă este simplu primește doi ani de închisoare, dar dacă el este demnitar al acestui stat, primește 15 ani de închisoare. Și cu toate aceste aberații ne confruntăm, iar ele sunt instrumente la mâna unor instituții din România pentru a hărțui unii sau alții dintre care nu stau cu capul în poziția ghiocelului. Eu sunt unul dintre ei, hărțuirea mea a început în 2005, odată cu venirea Alianței DA la putere”, a spus Oprișan la „Atelierul Viitorului”, dedicat descentralizării.