Ordonanța de Urgență privind anticipatele a fost respinsă de Senat. Lovitură dură pentru Orban și PNL

Publicat: 19 02. 2020, 12:55
ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Plenul Senatului a respins miercuri, cu 86 de voturi „pentru” (PSD, UDMR, ALDE, PMP) și 34 de voturi ”„mpotrivă” (PNL, USR), ordonanța de urgență privind alegerile anticipate. 

Premierul desemnat Ludovic Orban spunea că ordonanța de urgență privind alegerile anticipate poate fi modificată atunci când intră în procedură legislativă, însă aleșii nu pot respinge din start actul normativ.

OUG-ul controversat prevede că românii vor putea vota la orice secție din țară sau din străinătate la parlamentare, că numărul senatorilor și deputaților de diaspora se dublează, iar românii din afara granițelor vor putea vota timp de trei zile, la fel ca la alegerile prezidențiale.

De asemenea, o altă prevedere a ordonanței vizează reducerea de la 90 la 50 de zile a termenului în care se anunță data alegerilor parlamentare.

Ordonanţa de urgenţă care reglementează organizarea alegerilor anticipate pentru Camera Deputaţilor şi Senat a fost adoptată pe 3 ianuarie.

Principalele prevederi din OUG sunt: trei zile de vot în Diaspora, dublarea numărului de parlamentari de diaspora, precum și faptul că alegătorii pot vota oriunde se află în ţară la alegerile parlamentare, nu și la locale.

Ordonanţa de urgenţă pentru alegerile anticipate a fost publicată, vinerea trecută, în Monitorul Oficial, după ce mai întai a ajuns la Senat.