Panouri cu candidații PDL și USL la Primăria Ploiești și la șefia CJ Prahova, puse deja în județ

Publicat: 08 05. 2012, 22:28
Actualizat: 09 05. 2012, 11:38

Zeci de panouri publicitare ale candidaților PDL și USL la Primăria Ploiești și la șefia CJ Prahova au apărut în Ploiești și în restul județului, deși campania începe în 11 mai, pe panourile candidatului PDL la CJ, fiind lipite autocolante portocalii cu sigla partidului din care face parte.

Candidații PDL și USL la funcțiile de primar al municipiului Ploiești și de președinte al Consiliului Județean Prahova au afișat, în Ploiești și pe principalele artere rutiere din județul Prahova, zeci de panouri publicitare de mari dimensiuni cu sloganuri electorale.

Primele astfel de panouri au apărut în Prahova în urmă cu peste două săptămâni. Este vorba despre panouri publicitare ale fostului prefect Adrian Dobre, candidat din partea PDL la președinția CJ Prahova. Panourile îl prezintă pe Adrian Dobre pe un fundal albastru și verde, alături de sloganul „Vine schimbarea pentru Prahova”. Pe niciunul dintre panouri nu apare însă sigla PDL, formațiune politică din partea căreia Adrian Dobre candidează.

Actualul președinte al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, și candidatul USL pentru un nou mandat, a afișat și el zeci de panouri publicitare în tot județul, cu sigla USL și cu sloganul „Am promis. Am făcut. Continuăm”.

Bannere cu numele lui Mircea Cosma și cu sloganul său electoral au fost, de asemenea, puse pe unele construcții sau imobile. Astfel, pe grinzile unui pod în construcție care supratraversează DN1, la ieșirea din Ploiești spre Brașov, a fost afișat sloganul electoral al lui Cosma, iar pe unele dintre clădirile Spitalului Județean de Urgență Ploiești, care este administrat de CJ Prahova, sunt montate bannere pe care scrie „Proiect propus și realizat de președinte CJ Mircea Cosma”. Astfel de bannere au fost montate pe sediul administrativ al Spitalului Județean Ploiești, dar și la intrarea în sediul în care funcționează secțiile de psihiatrie și oftalmologie ale acestei unități sanitare și care este situată separat de sediul administrativ.

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, care candidează pentru al doilea mandat din partea PDL, are și el afișe electorale, cu sloganul „Am promis. Am făcut” însoțit de fotografii care prezintă locuri de joacă, străzi și alte zone din Ploiești, așa cum arătau acestea în 2008 și cum arată în prezent, după ce au fost renovate. Panourile electorale ale lui Volosevici au fundal verde și nu au sigla PDL.

Candidatul USL la Primăria Ploiești, Iulian Bădescu, are panouri electorale cu diverse sloganuri. Bădescu nu promite, ci și-a structurat campania pe ideea „Vrem…”. Spre exemplu, pe unul dintre panourile sale scrie: „Vrem un oraș fără câini”. Pe zeci de balcoane din Ploiești și la intrarea în unele scări de bloc au apărut bannere ale candidatului USL la Primăria Ploiești, unii administratori de bloc afirmând, sub protecția anonimatului, că cei care au acceptat montarea de astfel de bannere au primit de la echipele de campanie ale lui Iulian Bădescu câte 50 de lei pentru fiecare banner.

În noaptea de luni spre marți, persoane necunoscute au lipit pe panourile publicitare ale candidatului PDL la șefia CJ, Adrian Dobre, autocolante cu sigla PDL.

Adrian Dobre a declarat corespondentului MEDIAAX că nu el a lipit aceste autocolante și că nu consideră că panourile sale au fost vandalizate, întrucât oricum ar fi fost afișată sigla partidului în momentul începerii campaniei electorale.

Dobre a precizat că a constatat că unele dintre panourile sale lipsesc și că a luat legătura cu firma de publicitate care le-a afișat, solicitând acesteia să calculeze câte astfel de panouri au dispărut.