Parlamentul European solicită fonduri suplimentare în buget pentru aderarea României la Spațiul Schengen

Publicat: 19 10. 2022, 15:25
Actualizat: 19 10. 2022, 16:41

Parlamentul European a aprobat miercuri, 19 octombrie, propunerea de buget pentru anul viitor, precum și o rezoluție care definește obiectivele sale în negocierile cu alte instituții. Iar în aceste negocieri a fost inclusă și alocarea de fonduri suplimentare pentru programele destinate protecției frontierelor României.

Așadar, obiectivele P.E. în 2023 includ o serie de măsuri utile țării noastre.

P.E. vrea bani pentru protecția frontierelor

Printre elementele propuse de europarlamentarul Victor Negrescu și preluate de forul european se numără „alocarea de fonduri suplimentare pentru programele destinate protecției frontierelor în vederea aderării României la spațiul Schengen, resurse financiare adiționale pentru gestionarea refugiaților de către statele aflate la frontiera cu Ucraina, realocarea fondurilor europene necheltuite din ciclul financiar anterior către respectivele state și creșterea sumelor destinate Republicii Moldova”, transmite PSD.

La aceste măsuri extrem de importante am adăugat acțiunile concrete legate de războiul din Ucraina, sprijinirea statelor aflate în prima linie, precum România și Polonia, precum și a refugiaților, mai ales a tinerilor și minorilor veniți din zona de conflict. Creșterea cu 250 de milioane de euro a fondurilor pentru ajutor umanitar, suplimentarea fondurilor pentru vecinătatea Estică și Sudică, în consecință și pentru Republica Moldova, și majorarea alocării cu 100 de milioane de euro pentru statele membre în vederea acordării de asistență în primirea migraților vor permite o mai bună gestionare a efectelor războiului.

Un aspect important este creșterea fondurilor pentru managementul frontierelor externe ale Uniunii și faptul că, din nou, la cererea Grupului social-democrat, Parlamentul European solicită și include sume suplimentare pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen. La aceste măsuri se adăugă o creștere de 210 milioane de euro pentru programul Erasmus+, atât pentru accesul la educație al tinerilor ucraineni, cât și pentru continuarea programelor de mobilitate și educaționale pentru tinerii europeni afectați de creșterea prețurilor. Sunt bucuros că un proiect pilot pe care l-am propus va permite monitorizarea copiilor veniți din Ucraina, în așa fel încât să prevenim traficul de ființe umane și să le asigurăm acestora un viitor sigur”, declară Victor Negrescu.

Fondurile necheltuite vor fi recuperate

Pe de altă parte, europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședintele socialiștilor europeni, precizează că a fost inclusă o referințe prin care Comisia Europeană este invitată să identifice soluții pentru salvarea fondurilor necheltuite din perioada financiară precedentă și alocarea acestor resurse țărilor din primă linie afectate de războiul din Ucraina.

Proiectul legislativului european privind bugetul pe anul 2023 și rezoluția propusă de Comisia pentru Bugete au fost votate miercuri, la Strasbourg, de plenul Parlamentului European.