PDL convoacă o convenție națională extraordinară a partidului

Publicat: 17 06. 2012, 20:17
Actualizat: 17 06. 2012, 23:12

Colegiul Director al PDL a decis, duminică, convocarea unei convenții naționale extraordinare a partidului, în favoarea acesteia votând 36 de membri ai colegiului, în timp ce 14 membri au fost împotriva deciziei, conform informațiilor furnizate de canalele TV de știri.

Președintele Senatului, Vasile Blaga s-ar fi abținut de la vot, conform Antena 3 și Realitatea TV.

Anterior ședinței, unii lideri ai PDL au avut o discuție duminică dimineața privind variantele de organizare a convenției, fără să ajungă la nicio concluzie. Unii democrat-liberali au susținut ca această Convenție a PDL să aibă loc cât mai repede, adică peste două săptămâni, alții au opinat că ar trebui organizată peste două luni, iar o a treia variantă a fost cea a organizării convenției în toamnă, declarau pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Ședința Colegiului Director al PDL se desfășoară, duminică, la Palatul Parlamentului, reuniunea având loc cu ușile închise și accesul presei fiind interzis în incintă.

La precedenta ședință, cea din 14 iunie, totți membrii Biroului Permanent Național al partidului și-au depus demisia și președintele Emil Boc, primar al municipiului Cluj-Napoca a anunțat că nu va mai candida la funcția de lider al democrat-liberalilor, dorind să se dedice activității de edil.

Scopul întrunirii de duminică este de a stabili calendarul alegerilor pentru noua conducere a partidului.

După încheierea ședinței Colegiului Director este prevăzută o conferință de presă, ora întâlnirii cu jurnaliștii nefiind încă stabilită.