Pe Moșteanu l-a apucat nostalgia la aniversarea de 10 ani în politică și a publicat fotografii de arhivă cu Nicușor Dan, înainte ca partidul să-l trădeze pe actualul președinte. Fostul ministru al Apărării a fost manager de club de biliard înainte de a deveni politician

Publicat: 26 10. 2026, 15:17

Cu ocazia împlinirii a 10 ani de activitate în politică, Ionuț Moșteanu, fost ministru al Apărării Naționale, a publicat pe pagina sa de Facebook mai multe fotografii de arhivă în care apare alături de Nicușor Dan, înainte ca partidul să îl trădeze pe actualul președinte. Înainte de a intra în politică, Moșteanu a lucrat ca manager al unui club de biliard din Regie, activitate în contextul căreia și-a întrerupt studiile la Politehnică.

Moșteanu spune că, după un an în administrație, a înțeles că implicarea în politică este singura cale prin care ar putea schimba ceva, moment în care a ales să se alăture USR-ului. Nostalgic, fostul ministru al Apărării a a publicat fotografii în care apare inclusiv alături de președintele Nicușor Dan.

Moșteanu a publicat fotografii alături de Nicușor Dan

”Azi se împlinesc 10 ani de când am făcut pasul spre politică. După aproape un an în administrație am înțeles atunci că singura cale să poți schimba ceva e să te implici politic și m-am alăturat USR-ului alături de mai mulți colegi din guvernul Cioloș.
Au fost 10 ani de istorie contemporană în care am reușit să învățăm multe, am reușit să arătăm oamenilor că se poate face și altfel de politică, cu cinste și respect pentru funcția publică, cu grijă pentru banul public, cu curaj împotriva nedreptăților, cu decizii corecte pentru binele comun.
10 ani in care am învațat să am răbdare. În care am înțeles bine cum funcționează caracatița securistoidă care ține România pe loc, caracatiță care știe că noi suntem cel mai mare inamic al ei, nu AUR sau alți băieți simpatici cu diverse sfori prin care sunt controlați mai discret sau mai pe față”, a scris Moșteanu.
Moșteanu i-a sfătuit pe cei care vor schimbare să se implice politic și le-a mulțumit colegilor din USR și familiei pentru susținere pe care i-au oferit-o în cei 10 ani.
”Știu că mulți dintre voi ați fi vrut mai mult de la noi, dar suntem încă prea puțini pentru a câștiga lupta cu acest sistem ticălos. Așa că fac și un apel către toți cei care vor schimbare – implicați-vă politic! Alegeți un partid, faceți unul nou dacă nu vă place ce e pe piață, dar implicați-vă! Cei care nu vreți să activați politic, asumați-vă susținerea unui partid, deschis, cu cruaj, pe față. Nu mai așteptați partidul perfect sau liderul perfect pentru că s-ar putea să așteptați până va fi prea târziu!
Mulțumesc colegilor din USR pentru tot drumul ăsta. Mulțumesc românilor care au avut încredere în noi la fiecare rând de alegeri. Mulțumesc familiei care mi-a înțeles și mi-a tolerat dedicarea și energia pusă în slujba țării”, a scris Moșteanu.
  • Ionuț Moșteanu a demisionat din funcție de ministru al Apărării pe data de 28 noiembrie 2025. Moșteanu a stat în funcția de demnitar 155 de zile. Acesta a preluat mandatul de ministru în data de 24 iunie 2025.

Moşteanu, acuzat că şi-a falsificat studiile

În primele poziții publice, în CV-ul lui Ionuț Moșteanu apărea facultatea Athenaeum, în timp ce acum apare Bioterra.

Ziariștii de la Libertatea au publicat joi un articol din care reiese că, pe lângă neclarităţile din CV-ul lui Moşteanu, ar mai fi şi ilegalităţi. Astfel, în perioada 2015 – 2016, acesta era consilier de ministru în Ministerul Transporturilor și membru în CA al unor companii de stat.Pentru a ocupa astfel de demnităţi, Moşteanu ar fi trebuit să aibă studii superioare. Aşa că, a scris că ar fi absolvit o universitate privată pe care, ulterior, a făcut-o dispărută din CV. La rândul ei, universitatea afirmă că nu l-a avut pe Moșteanu student.

Pe site-ul companiei TAROM, a fost postat un CV în care scria că, pe vremea când era angajat la Ministerul Transporturilor, era absolvent al Universităţii Athenaeum, urmată între 1996-2000.

În mai 2016, Moșteanu a fost numit secretar de stat în respectivul minister (decizia de numire nr. 199 din 31 mai 2016), funcție din care a fost eliberat la cerere în octombrie 2016.Ministrul demisionar a deținut și funcția de membru în CA al Administrației Porturilor Maritime Constanța și în CA al TAROM SA. Numirile acestea au fost făcute cu titlu provizoriu, până la finalizarea procedurilor de selecție ale noilor membri în conducerea acestor societăți.

În iunie 2016, Legea 111/2016, pentru aprobarea și modificare OUG 109/2011, legislaţia renunța la această condiție a diplomei universitare. Membrii în CA numiți de autoritatea tutelară trebuiau să aibă doar „cel puțin 5 ani de experiență în domeniul de activitate al regiei autonome și/sau în activitatea de administrare de societăți ori regii autonome”. Moșteanu s-a aflat, așadar, în ilegalitate, doar din 25 februarie 2016, când a fost numit în CA al TAROM, până în 1 iunie 2016, când a fost publicată Legea 111/2016 în Monitorul Oficial. Trei luni, așadar. Pentru care a încasat indemnizație, conform declarațiilor de avere, mai scriu cei de la Libertatea.

Iar Moşteanu a obţinut acest lucru în baza CV-ului din care reieşea că ar fi absolvit Universitatea Atheneum.Între 1995, anul în care a întrerupt studiile la Politehnică, și 1999, Moșteanu susține că a deținut funcția de „Executive Manager la Texas Express”. Este vorba despre Clubul Texas Express, club de bowling, biliard și snooker, din complexul studențesc Regie.