Petre Roman amenință că va da în judecată Camera Deputaților. Care este motivul

Publicat: 20 03. 2015, 12:18
Actualizat: 20 03. 2015, 14:05

Secretarul Camerei Marcel Ciolacu a făcut aceste precizări după ședința de vineri a conducerii Camerei.

„Am primit de la domnul Petre Roman o plângere prealabilă în care ne înștiințează, în cazul în care procesul dânsului va fi repus pe rol, va da în judecată Camera Deputaților cu privire la vacantarea postului de deputat. Am trimis-o către înformare Comisiei juridice”, a spus Ciolacu.

Potrivit plângerii prealabile depuse de Petre Roman către Camera Deputaților, în atenția președintelui Camerei Valeriu Zgonea, Petre Roman solicită revocarea actelor juridice prin care Camera a luat act de încetarea mandatului său și a hotărârii privind vacantarea locului său de deputat.

„În temeiul art.7 din legea 554 din 2004, formulez prezenta plângere prealabilă împotriva actului juridic prin care Camera a luat act, în ședința de plen din 9 februarie 2015, de încetarea mandatului de deputat al domnului Petre Roman și împotriva Hotărârii Camerei Deputaților nr. 7 din 2015 privind vacantarea unui loc de deputat, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 104 din 10 februarie 2015, în care vă solicit revocarea actelor sus menționate ca fiind nelegale”, se arată în plângerea prealabilă.

În plângere se arată că raportul de evaluare al ANI nu a rămas definitiv prin neconstestare, fiind contestat în termneul legal, iar Camera Deputaților nu avea cum să constate starea de incompatibilitate până când instanțele judecătorești nu se pronunță asupra legalității și temeiniciei raportului ANI, infirmând sau confirmând existența situației de incompatiblilitate.

„În concluzie, atât constatarea incompatibilității, cât și vacantarea locului de deputat deținut de subsemnatul sunt nelegale, motiv pentru care solicit revocarea hotărârii Camerei Deputaților privind vacantarea unui loc de deputat , publicată în Monitorul Oficial. Vă solicit respectuos un răspuns la prezenta plângere în termenul legal de 30 de zilede la primirea acesteia”, se mai menționează în plângerea lui Petre Roman.