Petrișor Peiu, mesaj la 100 de ani de la fondarea Partidului Național Țărănesc: „O școală politică excepțională”

Publicat: 10 10. 2026, 10:14

Petrișor Peiu a transmis un mesaj cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la fondarea Partidului Național Țărănesc (PNȚ). Senatorul a vorbit despre confruntările formațiunii cu regimurile autoritare din perioada interbelică, interzicerea partidului de către comuniști și declinul său politic după Revoluția din 1989. În mesajul publicat pe Facebook, Peiu a amintit și principiile pe care le asociază național-țărănismului, de la respectarea votului popular până la libertatea presei și dialogul politic.

Senatorul a descris istoria Partidului Național Țărănesc drept o luptă pentru democrație, inclusiv în perioadele în care puterea politică a fost concentrată în mâinile unor lideri autoritari.

„PNȚ a fost partidul care a luptat pentru o democrație reală în țară, înfruntând atât conducerea autoritară a liberalului Ionel Brătianu, cât și, mai ales, regimul personal odios al monarhului Carol al II-lea. Mai presus de toate, PNȚ a înfruntat monstrul comunismului, fiara ucigașă a secolului trecut”, a scris Petrișor Peiu.

Peiu a amintit și tensiunile politice din anii 1930, când Carol al II-lea și-a consolidat influența asupra vieții politice, inclusiv prin sprijinirea unor grupări din interiorul partidelor.

„În anii 30, regele «tranzacționist în probleme de morală», după ce și-a impus favoritul la conducerea PNL și a guvernului (Gheorghe Tătărescu, alintat Guță de monarh), a reușit să determine și o dizidență în PNȚ, sprijinind gruparea lui Alexandru Vaida Voievod”, a transmis senatorul.

Peiu a continuat cu perioada dictaturii regale și cu anii celui de-Al Doilea Război Mondial și a susținut că membrii PNȚ au contestat formele de autoritarism care au marcat acea perioadă.

„După opt ani în care a simulat constituționalismul, Carol instaurează o sinistră dictatură personală, desființând toate partidele. Mai apoi Carol pleacă de pe tron cedându-i puterea reală mareșalului Antonescu, perioadă în care membrii PNȚ rămân contestatari fermi ai noii forme de autoritarism”, a scris acesta.

Ce spune Petrișor Peiu despre declinul partidului după 1989

Peiu a făcut referire și la situația actuală a partidelor care revendică moștenirea național-țărănistă, apreciind că acestea au o influență redusă în politica națională.

„Deși astăzi, PNȚ-CD, ca și alte «așchii» ale partidului sunt neglijabile în politica națională, creștin-democrația rămâne simbolul unei lupte sublime pentru patriotism luminat, pentru echilibru, decență și devotament față de națiune”, a scris senatorul.

Petrișor Peiu: „Național-țărănismul a fost și o școală politică excepțională”

„Național-țărănismul a fost și o școală politică excepțională pentru mulți dintre noi (inclusiv pentru mine), școală care a impus un standard de morală, verticalitate și echilibru în România post-revoluționară”, a transmis acesta.

În ultima parte a mesajului, senatorul a enumerat șase principii pe care le consideră fundamentale pentru democrație și pe care le asociază celor 100 de ani de istorie ai național-țărănismului.

Primul dintre acestea privește respectarea rezultatului votului: „votul popular trebuie întotdeauna ascultat și respectat”. Peiu a inclus pe listă și respingerea concentrării puterii în mâinile unui singur lider, prin afirmația că „regimurile personale sunt odioase și nocive”.

Lista continuă cu unitatea națională și dreptatea socială, pe care senatorul le leagă de stabilitatea și coeziunea societății.

„Presa trebuie ocrotită și eliberată de constrângeri politice”, a scris Peiu, care a adăugat că „civilizația dialogului trebuie să fie la temelia contactului cu alte partide”.