Pîrvulescu nu l-ar fi dat pe PIELEANU pe mâna Parchetului! ”Există și alte mijloace”

Publicat: 30 07. 2025, 20:39
Actualizat: 30 07. 2025, 23:26

Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Ştiinţe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, consideră că decizia rectorului SNSPA de a sesiza Parchetul General în cazul sociologului Marius Pieleanu, acuzat de abuzuri sexuale, „este un mijloc de a răspunde la acest nou scandal”. 

Decanul Facultății de Științe Politice de la SNSPA a spus că nu a fost consultat în legătură cu acest demers.

„Este o decizie pe care a luat-o după ce s-a consultat, bănuiesc, cu echipa juridică. În orice caz, personal nu am fost consultat pe această temă. Este decizia domniei sale. O să vedem care va fi răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte”, a declarat Cristian Pîrvulescu, pentru Gândul.

Întrebat dacă, în opinia sa, această decizie este corectă, politologul a precizat că există și alte mijloace de a răspunde acestei cereri.

„Nu cred că a fost corectă sau incorectă, pentru că nu știu … Personal, cred că există și alte mijloace de a răspunde acestei cereri. A răspunde la acest nou scandal e unul dintre mijloace. Nu sunt convins, în mod absolut, că Parchetul va constata că sunt fapte care au încărcătură penală sau care să nu fie prescrise. Dar asta este o altă discuție. Sunt și soluții care pot să fie folosite în interior. De exemplu, examinarea articolului și sesizarea comisiei de etică. Dar, cum spuneam, n-am avut nicio discuție pe tema asta”, a mai spus Cristian Pîrvulescu.

Rectorul SNSPA a decis sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu presupusele fapte penale pe care le-ar fi comis sociologul Marius Pieleanu.

„Miercuri, 30 iulie 2025, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a transmis o solicitare oficială către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a articolului «Abuzuri fără sancţiuni. Cazul sociologului Marius Pieleanu şi eşecul sistemului la SNSPA», publicat marţi, 29 iulie 2025, pe website-ul snoop.ro, care conţine declaraţii ale unor martore privind posibile fapte cu caracter penal, atribuite profesorului Marius Pieleanu”, se arată într-un comunicat al SNSPA.

Prin acest demers, rectorul SNSPA solicită Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să comunice dacă, începând cu perioada la care se face referire în articol și până în prezent, inclusiv, au fost înregistrate plângeri penale cu privire la aceste fapte sau cu privire la orice alte fapte penale săvârșite de Marius Pieleanu și care au făcut sau fac obiectul unor investigații sau dacă s-a constituit sau urmează să se constituie un dosar penal, care să conducă la clarificarea acuzațiilor semnalate în investigația jurnalistică publicată de Snoop.ro.

Totodată, SNSPA a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dosarul Comisiei de Etică referitor la analiza sesizărilor la adresa profesorului Marius Pieleanu.

Mai multe femei îl acuză pe sociologul Marius Pieleanu de abuzuri SEXUALE

Patru femei au depus mărturie cu nume și detalii despre presupuse abuzuri sexuale comise de sociologul Marius Pieleanu, profesor la SNSPA și patron al institutului Avangarde. Acuzațiile vizează fapte petrecute la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000. Sociologul neagă categoric orice acuzație și spune că este victima unei „hărțuiri”.

Sociologul Marius Pieleanu, analist politic, invitat frecvent în emisiuni TV și profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), este acuzat de mai multe femei că ar fi comis abuzuri sexuale în perioada în care acestea erau studente sau colaboratoare. Tot în cadrul SNSPA, un alt profesor, Alfred Bulai a fost acuzat de mai multe studente de abuzuri sexuale și chiar agresiune sexuală.

Investigația jurnalistică, realizată de site-ul independent Snoop, prezintă mărturiile a patru femei care și-au asumat public identitatea, două care au ales să folosească doar prenumele și trei care au vorbit sub protecția anonimatului.

 

AUTORUL RECOMANDĂ:

Rectorul SNSPA a sesizat Parchetul General în cazul sociologului Marius Pieleanu, acuzat de abuzuri sexuale

Alfred Bulai, plasat sub CONTROL JUDICIAR. Profesorul, ținut departe de presupusele victime, nu poate deține arme