Președintele României, Nicușor Dan, primește miercuri, 7 octombrie, la Palatul Cotroceni, vizita președintelui Consiliului de Administrație al Grupului ENGIE, Jean-Pierre Clamadieu, și a directorului general ENGIE România, Nicolas Richard. Evenimentul are loc la două zile după ce Nicușor Dan s-a întâlnit cu delegația OMV condusă de noul director executiv al companiei, irlandeza Emma Delaney. Pe agenda de lucru se află aspecte cheie legate de viitorul energetic al României, în contextul în care țara continuă să resimtă efectele crizei globale, mai ales în ceea ce privește creșterea prețurilor la carburanți.
Inginer de profesie, Jean-Pierre Clamadieu este unul dintre cei mai influenți lideri de business din Franța, recunoscut la nivel internațional pentru expertiza sa în sectorul energetic și în cel chimic. În perioada 2012-2019, a ocupat funcția de CEO al grupului chimic belgian Solvay. De-a lungul carierei, a mai avut rolul importante în consiliile de administrație ale unor mari corporații precum Airbus sau AXA.
Cu două zile înainte de întâlnirea cu membrii din conducerea ENGIE, luni, 5 octombrie, președintele României a primit vizita CEO-ul OMV, Emma Delaney, într-un moment dificil pe care îl traversează sectorul energetic. Prețul unui litru de combustibil a depășit pragul de 10 lei în majoritatea benzinăriilor din țară, iar scumpirile încep să se resimtă din ce în ce mai puternic în buzunarele românilor.
De asemenea, unul dintre cele mai importante subiecte despre care au discutat cei doi oficiali este proiectul Neptun Deep, care urmează să debuteze oficial în prima jumătate a anului 2027. Anunțul a fost făcut de reprezentanții OMV Petrom și Romgaz, cele două companii care dețin câte 50% din valoarea totală a proiectului.
Directorul executiv al gigantului austriac OMV, Emma Delaney, a preluat mandatul la data de 1 septembrie 2026, pentru o perioadă de cel puțin trei ani. Este prima femeie care ocupă această funcție în istoria de 70 de ani a companiei.