PMP va introduce în Parlament o lege privind reîntoarcerea la votul în două tururi pentru aleșii locali

Publicat: 13 12. 2014, 21:48
Actualizat: 06 04. 2019, 13:29

„Considerăm că votul, așa cum se dă el astăzi, a dus la o baronizare excesivă a țării. Ca urmare, credem că întoarcerea la votul în două tururi de scrutin pentru aleșii locali va fi o modalitate prin care președinții de CJ, cei pe care îi vedem astăzi sub lupa Justiției, vor fi mai dependenți de electorat, puterea lor va fi cenzurată mai bine de electorat și vor fi mai puțin dependenți de pârghile partidelor politice care îi promovează”, a declarat Udrea, după ședința Colegiului Național, de la Băile Tușnad, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ea a explicat că președinții de consilii județene și primarii aleși într-un singur tur de scrutin sunt sustinuți mai degrabă de partidul politic care îi promovează decât de cetățenii care le acordă votul și, din acest motiv, au mai puțină legitimitate.

Elena Udrea a mai spus că partidul pe care îl conduce „va insista”, în următoarea sesiune parlamentară, cu legea privind votul prin corespondență și va depune, de asemenea, Legea Sănătății, „așa cum a fost ea elaborată de către Comisia Prezidențială și așa cum a fost susținută de către PMP”.

Consiliul Național întrunit la Băile Tușnad a stabilit și data congresului PMP, participanții votând în unanimitate ca acesta să se desfățoare în 21 martie 2015.