PNL a decis ca oricine merge în Guvernul Veștea sau votează învestirea lui să fie exclus din partid. Votul: 37 pentru, 17 împotrivă, 2 abțineri
PNL a votat luni seara, după o ședință furtunoasă care a durat peste 5 ore, ca cei care acceptă funcții de ministru în Guvernul format de Adrian Veștea să fie excluși din partid. Decizia a trecut cu 37 pentru, 17 împotrivă, 2 abțineri.
De asemenea, liberalii au votat să nu susțină guvernul Veștea cu 40 de voturi împotriva guvernului și 15 pentru. Au fost și două abțineri. Adrian Veștea este somat să își depună mandatul de premier desemnat până mâine la ora 10.
Tot în Ședința de luni a Biroului Politic Național (BPN) liberalii au decis că se impun consultări și vor transmite către președintele Nicușor Dan solicitarea să reia consultările cu partidele politice. Zilele următoare PNL va iniția discuții cu partenerii politici. Ședința, care a început la ora 17.00, s-a încheiat la ora 22:45.
Bolojan: PNL nu va susține instalarea unui astfel de guvern
Ilie Bolojan a făcut precizări la finalul ședinței.
„A fost o ședință lungă în care poziția PNL față de propunerea președintelui României de a-i încredința domnului Adrian Veștea formarea unui guvern a fost clarificată. PNL nu va susține instalarea unui astfel de guvern, având în vedere atât modalitatea în care s-a făcut această desemnare, cu încălcarea spiritului democrației parlamentare, prin nominalizarea unui prim-vicepreședinte al PNL fără consultarea partidului, cât și din motive de principiu și de clarificare a poziționării în spectrul politic.
PNL a adoptat această decizie cu 41 de voturi pentru, 13 împotrivă și două abțineri.
Având în vedere că noaptea este un sfetnic bun, PNL i-a solicitat domnului Veștea să își depună mandatul până mâine, la ora 10.00”, a spus președintele PNL.
De asemenea, parlamentarii PNL au fost mandatați ca, la viitoarea ședință în care s-ar putea exprima votul pentru învestirea guvernului în Parlamentul României, să adopte formula «prezent, nu votez». a adăugat liderul liberal. Totodată, cei care ar putea accepta funcții în cadrul unui asemenea guvern, fără susținerea PNL, își vor pierde calitatea de membri ai partidului.
„Considerăm că în perioada următoare se impun noi consultări, iar solicitarea PNL către președintele României este să reia dialogul cu partidele politice, astfel încât să se contureze o soluție pentru formarea unui guvern care să beneficieze de susținere, inclusiv în formula unui guvern minoritar, pe baza unui pact național care să răspundă situației politice, bugetare și economice actuale.
În zilele următoare vom avea discuții cu partenerii politici pentru a clarifica toate aceste aspecte”, a sintetizat Bolojan deciziile luate luni, după o ședință de peste 5 ore.
Veștea a dezvăluit care sunt primele nume de miniștri pe care îi vrea în cabinetul său
Premierul desemnat a reiterat luni seara la Antena 1, unde a plecat în plină ședință PNL, că Alexandru Nazare va fi propunerea sa pentru Ministerul Finanțelor și că va păstra programul de guvernare al lui Bolojan. Veștea a invocat problemele de securitate, operaționalizarea SAFE și aderarea la OCDE.
„Am vorbit public despre Alexandru Nazare. Am păstrat același program de guvernare și îmi doresc ca el, care a lăsat o impresie bună, să închidă acest buget. Altfel vom ajunge la tot felul de suspiciuni.
Urmează să discut și cu Cătălin Predoiu, pentru că încă nu am avut această conversație. Ministerul Finanțelor este cel cu cea mai mare încărcătură. România trebuie să închidă în următoarele două luni PNRR, iar banii vin doar după îndeplinirea jaloanelor”, a spus Veștea la Antena 1.
„Nu am avut până astăzi o discuție cu PSD”
Premierul desemnat spune că nu a avut o discuție cu PSD.
„Nu am avut până astăzi o discuție cu PSD. Înainte de împărțirea portofoliilor între partide, trebuie să găsim oameni competenți care, din a doua zi, să se apuce de treabă.
Îmi doresc ca acest guvern să fie format din toate partidele pro-europene: PSD, PNL, USR și UDMR. Cred că, având miniștri din toate aceste partide, România va putea merge înainte. Voturile trebuie să ofere o largă majoritate și nu ar trebui să excludem pe nimeni.
Am deschidere și convingerea că acest guvern va trece. În câteva zile, întreaga această construcție bazată pe încredere va putea avea o finalitate.”, spune Veștea.
În același context, el a făcut referiri și la consultări politice interne, menționând numele lui Ilie Bolojan, însă fără a detalia natura discuțiilor.