PNL atacă în instanță organizarea alegerilor locale într-un singur tur de scrutin

Publicat: 09 03. 2016, 13:00

„Astăzi, am depus acțiunea la instanța de contencios administrativ. Se va judeca de urgență. Așteptăm, așa cum am așteptat până acum, să vedem termenele pe care instanța de contencios administrativ ni le va da și procedura merge mai departe. Suntem în desfășurare”, a declarat Alina Gorghiu.

Copreședintele PNL a afirmat că nu vede niciun fel de dificultate în a organiza un al doilea tur de scrutin la două săptămâni după data de 5 iunie, dacă decizia instanței va fi favorabilă sesizării PNL.

„O problemă de timp invocată de PSD nu o să poată înfrânge niciodată o dispoziție constituțională sau o decizie a CCR. Câtă vreme suntem înainte de data de 5 iunie, suntem în timp. Nu văd niciun fel de dificultate în a organiza un al doilea tur de scrutin la două săptămâni după data de 5 iunie”, a răspuns Alina Gorghiu, solicitată să comenteze afirmația PSD, potrivit căreia nu mai este timp pentru modificarea legislației, întrucât organizarea alegerilor din iunie se face deja în baza legii electorale în vigoare.

Copreședintele PNL a mai spus că PSD nu a vrut de la început alegeri locale în două tururi de scrutin și a mizat pe efectele produse de Ordonanța 55/2014 care a permis traseismul politic și în baza căreia 500 de primari au migrat la PSD.

Guvernul a răspuns marți la plângerea PNL, depusă pe 12 februarie la Secretariatul General al Guvernului, prin care înștiințează că va ataca Hotărârea de Guvern privind stabilirea datei alegerilor locale.
În cazul legilor în vigoare Curtea Constituțională poate fi sesizată cu o excepție de neconstituționalitate doar de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial în fața căreia s-a invocat excepția sau direct, de Avocatul Poporului.