PNL cere demisia ministrului Justiției și retragerea celor două ordonanțe ale lui Iordache

Publicat: 23 01. 2017, 15:47
Actualizat: 28 03. 2019, 17:11

„Guvernul trebuie să retragă, de îndată, cele două proiecte de Ordonanțe de Urgență privind grațierea și modificarea legilor din domeniul penal și să dea asigurări că actuala majoritate renunță la astfel de demersuri de subminare a statului de drept. Actualul ministru al Justiției trebuie să demisioneze pentru încercarea sa de ciopârțire a legilor penale și de grațiere a protejaților politici”, a declarat președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, conform unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Refuzul majorității PSD-ALDE de a retrage cele două ordonanțe va adânci revolta oamenilor care cer ca legea să fie „respectată, nu ocolită” de „privilegiații politic”, a mai spus Turcan.

„PNL își păstrează punctul de vedere asumat, acela de a respinge orice inițiativă legislativă ce promovează grațieri colective, care este întărit de argumentul conform căruia astfel de măsuri nu rezolvă problema din penitenciare”, a susținut Raluca Turcan.

De asemenea, PNL își asumă să inițieze în Parlament, „doar acolo unde e cazul, punerea în acord a legilor din domeniul penal cu deciziile Curții Constituționale, având o consultare publică prealabilă cu organizațiile magistraților și societatea civilă”, a mai spus Turcan.