PNL cere retragerea proiectului privind Strategia Națională pe termen lung. „Este nu mod de gândire bolnav, infestat de nostalgiile comuniste”

Publicat: 22 04. 2018, 14:47

„Acest proiect de lege trădează un mod de gândire bolnav, infestat de nostalgiile comuniste ale unor oameni care n-au reușit nici până acum să asimileze în mod real valorile democrației. Practic, cetățenii nu vor mai avea niciun cuvânt de spus, în alegeri, în privința direcției pe care o urmează România, întrucât tot ceea ce va stabili „Comitetul lui Dragnea” devine obligatoriu pentru orice guvernare va veni ulterior”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Liberalii mai susțin că cel care ar urma să conducă acest proiect este Liviu Dragnea, în calitate de președinte al Camerei Deputaților.

„Partidul Național Liberal a luat act cu stupoare de intenția Guvernului Dăncilă – Dragnea de a adopta un proiect de lege care își propune nici mai mult nici mai puțin decât să reglementeze cine stabilește viitorul României în următorii 22 de ani”, se mai arată în comunicat.

Prin urmare, PNL cere Guvernului să retragă acest proiect de lege: „Somăm Guvernul să renunțe la acest proiect de lege a cărui singură rațiune este aceea de a încerca să falsifice și să deturneze în scop propagandistic o temă importantă pentru destinul României. Este revoltător ca un astfel de subiect să fie transformat într-un vehicul electoral pentru Liviu Dragnea. Înainte de a-și propune să definească strategia acestei țări până în 2040, actuala guvernare trebuia să facă dovada, prin fapte, că este în stare să rezolve problemele curente, urgente, cu care se confruntă România. Însă, a demonstrat contrariul”.

Proiectul de lege a fost publicat pe pagina Secretariatului General al Guvernului. „Prin prezenta lege se instituie obligația elaborării și actualizării Strategiei de dezvoltare economică și socială a României pe termen lung, denumită în continuare Strategia „România 2040″ precum și cadrul institutional de realizare și de asigurarea a consensului national”, se spune în proiectul de lege.

De asemenea, în dispozițiile finale ale documentului postat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului se arată că „odată cu intrarea în vigoare a prezentei legi, se instituie obligativitate includerii în programele de guvernare aprobabte în Parlament a principalelor obiective strategice prevăzute în Strategia Romțânia 2040”.