PNL: Doar o minte bolnavă ca a pesediștilor putea gândi o lege prin care părinții să își bage la pușcărie copiii

Publicat: 04 07. 2019, 16:39

„Cel mai potrivit exemplu pentru nivelul de degradare morală, mintală și politică a celor din PSD și ALDE a venit astăzi prin proiectul de lege care obligă copiii să le plătească părinților pensie de întreținere sub sancțiunea pușcăriei. Probabil parlamentarii PSD au identificat în această soluție legislativă modalitatea prin care să-și salveze bătrânețile după dezastrul de guvernare din ultimii ani de zile, întrucât cu siguranță niciun român cu capul pe umeri nu-i va mai vota. Această inițiativă legislativă reprezintă o culme a analfabetismului democratic și o mutație fabuloasă în mintea unor oameni care nu mai au nicio tangență cu realitatea, cu cetățenii, cu normele bunului simț”, a declarat Dan Vîlceanu, printr-un comunicat de presă remis, joi, MEDIAFAX.

Deputatul PNL mai spune că e dreptul oricărui copil să își întrețină părinții dacă dorește, însă PSD nu are „căderea morală” să oblige la astfel de chestiuni.

„Orice cetățean, care realizează faptul că a primit încrederea românilor pentru a exercita un mandat în numele lor, ar fi probabil incapabil măcar să gândească o asemenea monstruozitate. Numai cineva care și-a pierdut complet uzul rațiunii poate justifica o astfel de reglementare prin faptul că tinerii care au ales să părăsească țara, tocmai din cauza PSD, pentru a-și găsi un rost în viață trebuie să fie constrânși să-și susțină părinții. Este dreptul și libertatea copiilor să facă acest lucru, și nu are nimeni căderea morală, cu atât mai puțin PSD, să judece asemenea chestiuni”, a explicat Vîlceanu.

El a adăugat că toți semnatarii acestui proiect ar trebui să demisioneze din parlament.

„Toți cei 73 de parlamentari PSD și ALDE, care au semnat această inițiativă legislativă, ar trebui să demisioneze instant din Parlamentul României. Aceasta ar fi normalitatea, dacă România nu ar fi în situația de a avea în funcție un Parlament care sfidează voința poporului pe care se presupune că îl reprezintă. Din fericire, Liviu Dragnea nu a apucat să mai semneze și această inițiativă, căruia îi fusese rezervat primul loc pe listă. Somăm PSD să retragă din circuitul legislativ acest proiect și să se angajeze public că nu va susține inițiativa, în cazul în care vreunul dintre semnatari nu renunță la proiect”, a completat liberalul.

Dan Vîlceanu a mai afirmat că „dacă PSD și ALDE au ajuns la fundul sacului cu bugetul de pensii și nu știu de unde să mai facă rost de bani, le sugerăm să înceapă să concedieze din sinecuriștii, beizadelele și politrucii băgați pe ușa din dos în ultimii ani în apartul de stat, care nu fac decât să consume bani publici fără să producă vreun serviciu public”.

Reacția vicepreședintelui PNL vine în contextul unui proiect de lege privind „Recunoștința între generații” care a fost depus la Senat de 74 de parlamentare PSD și ALDE, printre care și Niculae Bădălău, ministrul Economiei, în acesta precizându-se că părinții, bunicii sau străbunicii trebuie să fie susținuți financiar de copii, dacă au nevoie.

Potrivit inițiativei legislative, cuantumul întreținerii datorate de copii pentru părinții lor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, îndrepătățite, potrivit legii, nu poate depăși o cincime din venitul net lunar al celui obligat astfel încât să nu fie periclitată situația materială a celor obligați să contribuie.