PNL va prelua „pas cu pas” guvernarea: „Nu este o disperare”

Publicat: 19 01. 2015, 20:57
Actualizat: 21 01. 2015, 18:45

Prim-vicepreședintele PNL, Anca Boagiu, a declarat, la Gândul LIVE, că preluarea guvernării, în acest moment, nu este neapărat o prioritate a liberalilor. În opinia ei, formarea noilor structuri ale partidului reprezintă „o obligație”.

„Nu e preocuparea majoră a PNL în acest moment, este o construcție foarte mare, extrem de importantă. Acum PNL are obligația să-și unifice structurile, cred că Ponta nu ne-a arătat încă adevărata lui față”, a spus Boagiu, la Gândul LIVE.

Mai mult, prim-vicepreședintele PNL a spus că racolarea parlamentarilor nu este de dorit, cu atât mai mult găsirea de soluții de compromis.

„Nu este o disperare, n-o să ne vedeți că ne apucăm să culegem iarăși traseiști sau să ajungem la formule de compromis, care să nu-ți dea voie sau să-ți pună piedici atunci când vrei să pui în practică un program de guvernare coerent. În loc să aplici o măsură, să trebuiască să faci compromisuri pentru că-ți mai trebuie zece voturi în Parlament”, a adăugat Boagiu.

Întrebată dacă PNL va prelua guvernarea până la sfârșitul lui 2015, liderul PNL a evitat să dea un răspuns.

„Mi-e greu să vă spun da sau nu. Important este să avem stabilitate, fără convulsii politice”, a mai spus ea.