Ponta: Băsescu are o problemă personală cu Arafat

Publicat: 04 02. 2014, 09:07
Actualizat: 21 03. 2015, 23:27

Premierul Victor Ponta susține că a fost chestionat, duminică, „un sfert de oră în CSAT” de către președintele Traian Băsescu în legătură cu crearea Departamentului pentru Intervenții de la Ministerul de Interne

„Un sfert de oră ne-a vorbit despre ce rău facem că facem departamentul domnului Arafat. Problema lui era de ce îl punem pe domnul Arafat șef. E o chestie personală”, a spus Victor Ponta într-un interviu la Antena 3.

Miercuri, la o săptămână după accidentul aviatic din Munții Apuseni, Guvernul a reorganizat instituțiile implicate în gestionarea situațiilor de urgență. La Ministerul de Interne, acolo unde se crea și până acum Comandamentul pentru Situații de Urgență, s-a înființat  Departament pentru Intervenții. Dacă până acum conducerea Comandamentului îi revenea ministrului de Interne, de  acum înainte situația va fi gestionată de un secretar de stat care va fi și șeful Departamentului. Primul numit în această funcție este  Raed Arafat,  fost secretar de stat de la Ministerul Sănătății.

„Vom construi Departamentul pentru Interveții la situații de urgență care să aibă în coordonare ISU, Inspectoratul de Aviație, dar și coordonarea efectivă aceea ce înseamnă ambulanță, UPU. Departamentul va fi sub conducerea unui secretar de stat și astăzi cel mai potrivit e domnul Arafat pe care îl voi numi în funcție”, a spus Ponta la începutul ședinței de guvern.