Ponta: Dacă aș scrie SRI și SIE să-mi dea date despre Băsescu sau Iohannis, ar trebui să fiu arestat

Publicat: 16 10. 2014, 16:30
Actualizat: 16 10. 2014, 16:46

„Dumneavoastră ce credeți, dacă eu aș face o adresă mâine la SIE sau la SRI să îmi dea dosarul domnului Băsescu sau a domnului Iohannis, sau al doamnei Udrea, evident că aș încălca legea și evident că oamenii ăia ori m-ar pune sub urmărire penală, ori m-ar trimite la analize psihiatrice. (…) Dacă eu aș scrie azi către SRI și SIE: «Dați-mi date despre Băsescu sau despre Iohannis», ar trebui să fiu arestat azi. Așa cred și așa e normal”, a spus Ponta.

El a menționat că folosirea în campania electorală a Justiției, a serviciilor de informații, precum și solicitarea de date de la serviciile de informații, reprezintă „o problemă medicală”.

„Numai Ceaușescu, probabil că nici el nu făcea, să ceri de la serviciile de informații date despre adversarii politici. (…) Din punctul meu de vedere, este o încălcare flagrantă a legii. Dar sunt instituții publice care trebuie să certifice acest lucru”, a arătat Ponta.