Ponta, după ce Crin l-a găsit pe Nini Săpunaru pentru Ministerul Transporturilor: „Aștept de la PNL o persoană cu experiență politică și imagine foarte bună”

Publicat: 24 08. 2013, 16:00
Actualizat: 24 08. 2013, 16:00

Premierul Victor Ponta a declarat agenției MEDIAFAX că așteaptă, duminică, din partea PNL ca pentru Transporturi să fie propusă o persoană cu experiență politică, imagine foarte bună și un profesionist în domeniu, adăugând că „oficial” nu a respins un nume deoarece nu a primit o propunere „oficială”.

„Sunt absolut convins că este interesul meu și al PNL ca cel care va ocupa funcția de ministru al Transporturilor de luni practic, că luni trebuie să depună jurământul, este o persoană cu experiență politică, cu imagine foarte bună și profesionist în domeniu. Nu am respins o propunere oficială, pentru că nu mi s-a făcut o propunere oficială, ce a spus domnul Antonescu aseară este adevărat, propunerea mi se va face mâine, după ședința PNL”, a spus Ponta, sâmbătă, pentru MEDIAFAX.

El a amintit că în acordul USL este prevăzut dreptul prim-ministrului de a refuza sau a avea un ultim cuvânt în cazul miniștrilor, dar că până în prezent nu a fost niciodată cazul să invoce acest drept.

„Sunt convins că nu va fi cazul nici mâine”, a conchis Ponta.

Întrebat însă dacă va accepta ca Nini Săpunaru să fie ministru al Transporturilor în cazul în care aceasta va fi propunerea PNL, premierul a explicat că nu dorește să comenteze, deoarece s-ar grăbi degeaba, și că așteaptă decizia conducerii PNL, insistând asupra faptul că este convins că va fi o propunere foarte bună „sau poate chiar două”.

Vineri, surse politice au declarat agenției MEDIAFAX că premierul Victor Ponta se împotrivește nominalizării lui Nini Săpunaru pentru funcția de ministru al Transporturilor, cerând PNL o altă propunere.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, pentru „Gândul”, că nu a discutat cu premierul Victor Ponta despre nominalizarea pentru Transporturi, precizând însă că „crede sincer” că Nini Săpunaru este o „propunere cu multe șanse de nominalizare” în BPN al PNL.

„Nu m-a informat premierul că nu este de acord cu Nini Săpunaru și nu aveam cum să fiu informat pentru că deocamdată premierul nu are cu ce să fie sau să nu fie de acord. Este normal ca premierul să-și spună părerea, să-și dea acceptul pe o nominalizare pe care PNL o face, dar PNL nu a făcut nicio nominalizare. Se confundă eventuale propuneri, cu nominalizarea”, a afirmat Antonescu.

El a precizat că o decizie finală urmează să fie luată duminică în Biroul Politic Național al PNL.

Liderul PNL a adăugat că „teoretic” este dreptul premierului să respingă „cu argumente” propunerea venită din partea conducerii PNL, dar nu crede că se va ajunge acolo.

Deputatul PNL Nini Săpunaru a declarat, joi seară, că a fost sunat și întrebat dacă acceptă propunerea președintelui PNL, Crin Antonescu, către forurile de conducere ale partidului, de a prelua postul de ministru al Transporturilor, spunând că a fost de acord și că a fost autorizat să anunțe acest lucru.

Joi seara, premierul Victor Ponta a evitat să comenteze această informație.

Conducerea PNL urmează să analizeze duminică propunerea pentru funcția de ministru al Transporturilor.

Premierul Victor Ponta a anunțat că îi va trimite luni dimineața președintelui Traian Băsescu noua nominalizare pentru funcția de ministru al Transporturilor, după ce PNL va lua o decizie în acest sens.