Ponta, la trilaterala cu omologii din Serbia și Bulgaria: Trebuie să accelerăm proiectele de infrastructură energetică

Publicat: 24 04. 2015, 14:13

Primul-ministru Victor Ponta participă la Craiova la o întrevedere trilaterală cu premierul Republicii Serbia, Aleksandar Vučić, și primul-ministru al Republicii Bulgaria, Boiko Borisov. Întâlnirea va fi urmată de o ședință de guvern comună între guvernele României și Bulgariei.

„Ne leagă strategia dunării ce poate atrage investiții. Trebuie să avem proiecte comune în ce privește transporturile, autostrările, drumuri, poduri și mai ales infrastructura energetică. Energia este de fapt cea mai eficientă armă și cel mai important mijloc de dezvoltare și împreună. Bulgaria, Serbia și România trebuie să accelereze proiectele de infrastructură energetică care să ne permită să fim conectați, să oferim energie sigură, la prețuri competitive”, a declarat Victor Ponta la conferința de presă comună a celor trei prim miniștri.

Șeful Guvernului român a dat exemplul de succes al Grupului de la Vișegrad, și a declarat că ar dori ca  întâlnirea trilaterală de la Craiova să constiuie baza creării „Grupului de la Craiova” în care cele trei state să poată avea proiecte împreună.

„Bulgaria, România și Serbia trebuie să fie mai coordonate și mai unite în toate demersurile pe care le facem în plan european. Avem un exemplu de succes. Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, reunite în grupul Vișegrad au fost foarte eficiente. Azi, la Craiova, mi-aș dori să punem bazele unui grup care să fie grupul de la Craiova, la fel ca grupul de la Vișegrad, un grup de țări care se sfătuiesc și au proiecte împreună. Nu ne aliem împotriva cuiva. Uniți putem să avem mai mult succes”, a spus Ponta.