Ponta nu e „surprins” de dezvăluirile lui Robert Turcescu. „Cine seamănă vânt culege furtună”

Publicat: 22 09. 2014, 15:25
Actualizat: 18 05. 2015, 20:48

Șeful guvernului a susținut că dezvăluirile lui Robert Turcescu privind calitatea sa de ofițer acoperit nu l-au surprins și a adăugat că există instituții ale statului care se ocupă de aplicarea legii.

„Pe mine nu, normal”, a fost răspunsul premierului când a fost întrebat dacă a fost surprins de dezvăluirile lui Robert Turcescu.

Șeful Executivului a precizat că există instituții ale statului care se aplică de aplicarea legii, dar a ținut să sublinieze că „cine seamănă vânt, culege furtună”.

„Domnul Băsescu se putea duce la Sorina Matei și nu era nicio problemă, dar s-a dus tocmai la domnul Turcescu”, a comentat Ponta faptul că președintele Băsescu a vorbit de prezidențiabilul ofițer acoperit chiar în emisiunea lui Robert Turcescu.

Premierul Ponta a spus că nu a fost la multe emisiuni ale moderatorului tv, dar a plusat, întrebându-i pe ceilalți prezidențiabili dacă „se leapădă de Turcescu”.

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că nu face comentarii în urma presupusei dezvăluiri a lui Robert Turcescu că ar fi locotenent-colonel sub acoperire al Direcției de Informații a Armatei.

Jurnalistul Robert Turcescu a anunțat pe pagina de internet personală, apoi într-o emisiune televizată, că a fost ofițer acoperit al Armatei, dând acestei dezvăluiri niște conotații mistice și negând că a fost supus la vreo presiune sau vreun șantaj.

Turcescu a prezentat și o copie scanată a unui presupus livret militar și două copii după niște ștate de plată, a căror veridicitate nu poate fi verificată.