Ponta: Parlamentul poate să mă demită pe mine sau să-l suspende pe Băsescu, „la o adică”

Publicat: 25 06. 2012, 14:31
Actualizat: 27 06. 2012, 16:46

Victor Ponta a declarat, luni, că motivul pentru care s-a adresat Parlamentului privind reprezentarea la Bruxelles a constat în dorința de a nu crea senzația că există un conflict președinte-premier, el precizând că Legislativul poate să-l demită pe el sau să-l suspende pe președinte, „la o adică”.

Întrebat dacă va merge în mod sigur la Consiliul European, indiferent de discuțiile pe care le va mai purta cu președintele Băsescu, Ponta a subliniat existența declarației Parlamentului în acest sens.

„Există o declarație a Parlamentului. Din acest motiv eu m-am adresat Parlamentului României, pentru că nu am dorit nici atunci și nu doresc nici acum să creăm senzația că e doar un conflict între președinte și primul-ministru. Am dorit, până la urmă, să avem Parlamentul, cel care poate fie să mă demită pe mine prin moțiune de cenzură, fie să-l suspende pe președinte, la o adică”, a spus Ponta.

El a arătat, în al doilea rând, că la acest Consiliu European se vor discuta subiecte referitoare la propunerile de creștere economică și creare de locuri de muncă și la bugetul UE 2014-2020.

„Cred că e în interesul României ca Guvernul care va pune în practică aceste măsuri să fie reprezentat la aceste discuții. Cred că e în interesul Guvernului de a avea un mandat practic și de la Parlament, și de la președintele României, pentru că ambele subiecte vreau să cred că sunt importante și pentru Parlament, și pentru președinte”, a spus Ponta.

Premierul a subliniat că un mandat complet al celui care participă la Consiliul European este în avantajul bunei reprezentări a României acolo.

El a precizat că îi va transmite președintelui Traian Băsescu, în discuția de luni, de la CSAT, argumentul său că România trebuie să se prezinte „serios, unitar și echilibrat pe plan european” la acest Consiliu.

„E în interesul României ca orice fel de conflic pe plan național să nu afecteze modul în care ne apărăm interesele noaste pe termen lung”, a subliniat Ponta.