Ponta sfidează Diaspora: „Toată țara muncește pentru 8000 de oameni, câți sunt în câteva blocuri din Drumul Taberei”

Publicat: 22 08. 2016, 07:59
Actualizat: 31 10. 2016, 18:24

„Îmi pare rău pentru acele cozi, pe care însă ulterior am aflat că nu le-am făcut eu, ci cei care se așezau de două ori, de trei ori, de patru ori la rând, ca să fie cozi, să se arate la televizor”, a susținut Ponta la RTV.

Ponta a mai spus că la alegerile din 2014 au fost înființate la fel de multe secții de votare câte au fost și la alegerile anterioare.

De asemenea, fostul premier a criticat actuala lege și a invocat numărul mic al românilor din diaspora care s-au înscris în Registrul electoral, pentru a vota prin corespondență sau la secția de votare.

„Acum dacă îi întrebați pe cei care stăteau la coadă, am văzut că s-au înscris 8.000 de oameni să voteze în diaspora. 8.000 sunt în câteva blocuri în Drumul Taberei. Și noi, toată țara, tot Guvernul, muncește numai pentru cei 8.000”, a declarat Ponta.

Guvernul a pus în dezbatere publică, săptămâna trecută, un proiect de OUG care dă MAE posibilitatea de a înființa mai multe secții de votare.