POZIȚIE EXCLUSIVĂ. Reacția unui deputat după hotărârea CNCD de a sancționa discriminarea unor persoane de etnie romă: ”E evident că PNL are o problemă la nivelul administrației locale”

Publicat: 18 06. 2020, 19:19
Actualizat: 18 06. 2020, 19:48
USR: Lipsa de responsabilitate a PSD devine astăzi criminală / Sursă Foto: Mediafax Foto

În urma hotărârii CNCD de a sancționa discriminare pe criterii etnice a persoanelor de etnie romă, deputatul PSD, Petre Florin Manole, a declarat pentru Gândul.ro că „discriminarea  și segregarea copiilor romi sunt dintre cele mai dure manifestari ale rasismului în România, precizând că „România are o legislație bună în domeniul combaterii discriminării. De asemenea, deputatul PSD a spus că „e evident că PNL are o problemă la nivelul local al administratiei”.

Deputat PSD și fost membru în Colegiul Director în CNCD din 2015 până la sfârșitul lui 2016, Florin Manole, a declarat că „discriminarea și segregarea copiilor romi sunt dintre cele mai dure manifestari ale rasismului în România, însă legislația este bună în acest domeniu”. 

Discriminarea și segregarea copiilor romi sunt dintre cele mai dure manifestari ale rasismului în tara noastră. De aceea este foarte bine că CNCD a facut dreptate și că a aplicat sancțiuni. România are o legislație bună în domeniul combaterii discriminării. Prin urmare, rămâne ca cât mai multi cetățeni romi sau ONG-uri să reclame astfel de manifestări.

După primarul din Baia Mare, cu constructia zidului; după consilierul local din Alba Iulia care cerea sterilizarea femeilor rome; după acest primar liberal din județul Iasi care promovează segregarea, cred că e evident că PNL are o problemă la nivelul local al administratiei și trebuie să arate mai mult respect pentru comunitatea romă”, a declarat Manole.

Colegiul director al CNCD a adoptat  în ședința din data de 17 iunie 2020 trei decizii prin care a sancționat discriminare pe criterii etnice

Colegiul director al CNCD a adoptat  în ședința din data de 17 iunie 2020 trei decizii prin care a sancționat discriminare pe criterii etnice, realizate de autoritățile locale, respectiv de primarul din Petrăchioaia și șoferul microbuzului școlar după ce o elevă romă a fost dată jos din vehicul și i s-a interzis să-l folosească timp de o lună;  în sistemul educațional s-a efectuat segregarea elevilor de etnie romă de directorul școlii la nivelul claselor a V-a în școala din Dăgâța, județul Iași; un consilier local din municipiul Călărași a făcut afirmațiile privind caracteristicile etniei rome făcute în mod repetat.

Primarul din comuna Petrăchioaia și-a apărat angajatul în actul discriminării și a hotărât că fetița nu mai are voie să se urce în microbuzul școlar

Primarul din Petrăchioaia și șoferul microbuzului școlar au fost amendați de Consiliul Național pentru Combaterea discriminării după ce o elevă romă a fost dată jos din vehicul și i s-a interzis să-l folosească timp de o lună.

​Colegiul director al CNCD a decis în unanimitate că decizia șoferului de a da jos o elevă de etnie romă din microbuzul școlar, respectiv decizia primarului din comuna Petrăchioaia de a interzice elevei să mai utilizeze microbuzul școlar timp de 30 zile, reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate.

Anul trecut în octombrie, primarul din comuna Petrăchioaia, județul Ilfov, a fost acuzat că i-a interzis unei eleve de 13 ani, Ionela Oprea, să urce în microbuzul școlar, după ce copila ar fi trântit ușa vehiculului, iar șoferul i s-ar fi adresat acesteia spunându-i „cioară” și „țigancă jegoasă”.

Ionela Oprea, eleva de etnie romă. Sursă FOTO Libertatea

Profesoara Cristina Tunegaru, de la o școală din Petrăchioaia, județul Ilfov, a povestit, pe Facebook, întregul incident, fiind de părere că, în loc să aplaneze conflictul, primarul comunei i-a interzis fetiței accesul în microbuzul școlar.

„O fetiță din clasa mea nu mai are voie să se urce în microbuzul școlar (…). I-a interzis primarul. Atenție, o fetiță de 13 ani, din clasa a VII-a, vine la școală singură când toți ceilalți copii urcă în microbuze. Situația e cel puțin revoltătoare. Joi (săptămâna trecută – n.r.), la urcarea în microbuzul școlar, fata a trântit ușa la închidere, iar șoferul primăriei a decis că cea mai bună lecție pe care i-o poate da e să-i arunce injurii rasiale ca «cioară», «țigancă jegoasă» și să o dea jos. Familia, pe bună dreptate, a apelat la ajutorul 112 pentru a se apăra de un evident abuz. Reacția părinților a supărat mult și, în loc să-și asume responsabilitatea pentru situația generată de angajatul său, primarul comunei, Mihai Dobre, a hotărât că fetița nu mai are voie să se urce în microbuzul școlar, plătit din bani publici. Pentru că nu acceptă când un părinte își apără drepturile”, a scris profesoara anul trecut.

Primarul Mihai Dobre, membru PNL,  a eliberat 125 de licențe de taxi, în loc de 13, spune Curtea de Conturi, prezentat de Libertatea. Autorizarea a trecut prin Consiliul Local Petrăchioaia „cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare”, susține Curtea de Conturi, citat de Libertatea.

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrunit în ședința de soluționare a petițiilor din data de 17 iunie 2020, a adoptat următoarea hotărâre:

Decizia șoferului de a da jos o elevă de etnie romă din microbuzul școlar, respectiv decizia primarului din comuna Petrăchioaia de a interzice elevei să mai utilizeze microbuzul școlar timp de 30 zile, reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate, conform art. 2 alin. (1), art 10 litera g și h, art. 11 alin (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată”.

Primarul a fost amendat cu 3.000 de lei, iar șoferul cu 1.000 de lei.

CNCD a amendat Inspectoratul Şcolar Iaşi şi directorul şcolii din Dăgâţa pentru segregarea elevilor de clasa a V-a

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis, în şedinţa de miercuri, amendarea cu 4.000 de lei a Inspectoratului Şcolar Iaşi şi cu 2.000 de lei a directorului şcolii din Dăgâţa, judeţul Iaşi, pentru segregarea elevilor de clasa a V-a.

”Segregarea elevilor de etnie romă la nivelul claselor a V-a în şcoala din Dăgâţa, judeţul Iaşi, reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate. Faţă de directorul şcolii s-a constatat incidenţa art. 2 alin. (1), art 11 alin (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000, republicată, iar faţă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi s-a constatat incidenţa art. 2 alin. (4), art 11 alin (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000, republicată”, a transmis, miercuri, CNCD.

Sursa citată a precizat că s-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale de 2.000 lei directorului şcolii şi 4.000 lei Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

”Colegiul director recomandă elaborarea unui plan de desegregare şcolară în judeţul Iaşi”, a mai transmis instituţia, hotărâre fiind adoptată cu unanimitate de voturi.

Asociaţiile pentru protecţia romilor au sesizat, în repetate rânduri, cazuri de segregare la unităţi şcolare din judeţul Iaşi.

Potrivit unui comunicat I.S.J. Iași din 2019, „s-a respectat întocmai legislația în vigoare și manifestă în continuare toată deschiderea pentru soluționarea eventualelor probleme ale minorităților, fără a prejudicia imaginea elevilor, a etniei sau a reprezentanților acestora, având drept prioritate interesul superior al copiilor. I.S.J. Iași tratează cu maximă responsabilitate și prioritate asigurarea șanselor egale la educație pentru toți elevii.  De asemenea, se menționa că au fost efectuate deplasări de către reprezentantii M.E.N. la Școala Profesională Dagâța, unde s-a vizitat unitatea de învățământ, clasele unde învăță elevii proveniți de la structura Zece Prăjini, constatându-se că toți elevii sunt tratați egal și beneficiază, de asemenea, de experiența acelorași cadre didactice în procesul instructiv-educativ.

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice a aprobat, în 2016, doua acte normative ale căror obiective sunt prevenirea, combaterea și interzicerea segregării școlare în unitățile de învățământ preuniversitar din Romania.

Segregarea copiilor romi este larg răspândită în școlile din Europa, unde prejudecățile împotriva minorității etnice sunt perseverente. Cercetările Agenției UE pentru Drepturi Fundamentale din 2014 au constatat că segregarea elevilor romir în învățământul mainstream a fost afectată între 33 și 58%  în  Republica Cehă, Ungaria, Slovacia și Grecia. Cu toate acestea, hotărârile judecătorești naționale maghiare, încă din 1997, au constatat că segregarea educațională era inegală.

Accesul la educație este vital pentru integrarea și mobilitatea socială a copiilor romi. Conform ONU, aproximativ 1% dintre romi intră în învățământul superior în Europa.

CNCD a amendat un consilier local din municipiul Călăraşi din cauza unor afirmații adresate unei persoane de etnie romă în mod repetat

Tot miercuri, CNCD a apreciat că „afirmaţiile privind caracteristicile etniei rome făcute în mod repetat de un consilier local din municipiul Călăraşi reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate”. În acest sens, a fost aplicată amenda contravenţională de 2.000 de lei.

”Afirmațiile privind caracteristicile etniei rome făcute în mod repetat de un consilier local din municipiul Călărași reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată”.

Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (7 voturi).