Predoiu duce „subiectul Ponta” în coaliție. „E de NEACCEPTAT ideea de a merge declarat cu un candidat și nedeclarat cu un alt candidat”

Publicat: 03 03. 2025, 11:13
Actualizat: 03 03. 2025, 12:06

Președintele interimar al Partidului Național Liberal (PNL), Cătălin Predoiu, a vorbit pentru prima dată despre subiectul candidaturii lui Victor Ponta și despre faptul că acesta nu a fost exclus din PSD până acum, deși a anunțat că va candidat. Cătălin Predoiu a precizat că este vorba despre o problemă internă a PSD, însă va deschide subiectul în interiorul coaliției.

Am, într-adevăr, mandat din partea colegilor de a discuta această problemă în coaliție și o să o facem în termeni colegiali, civilizat. Am încredere în PSD și în conducerea PSD că vor rezolva această problemă așa cum trebuie. Pe baza deciziilor pe care le-am luat, candidatul nostru este Crin Antonescu, nu Victor Ponta. Pe baza unei solidarități politice, pe baza unei logici care dictează faptul că e de neacceptat ideea de a merge declarat cu un candidat și nedeclarat cu un alt candidat. Cred că acest lucru nu trebuie să îl înțeleagă numai conducerea partidelor, ci membri tuturor partidelor care alcătuiesc coaliția”, a declarat Cătălin Predoiu, președintele intermiar al PNL.

Acesta a mai adăugat că, „în ceea ce privește candidatul Ponta, nu mă pronunț, nu este o surpriză ce se întâmplă, dar este problema Paridului Social Democrat, nu a noastră. Este a coaliției, însă, pentru că are un candidat unic”.

Întrebat dacă consideră, totuși, că PSD nu a luat până acum nicio decizie pentru că l-ar putea păstra pe Victor Ponta drept rezervă, liderul liberalilor a declarat că nu ia în calcul această variantă.

Nu cred că la nivelul PSD există această gândire, am avut discuții cu prim-ministrul pe acest subiect. Este, însă, un subiect acela de a da în tot partidul acest mesaj, de a ne uni toate forțele pentru candidatul coaliției și nu pentru alt posibil candidat”, a spus Cătălin Predoiu.

CITEȘTE ȘI: