Predoiu se înscrie în cursa din PDL pentru prezidențiale

Publicat: 11 10. 2013, 07:48
Actualizat: 02 04. 2019, 05:36

Prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoi se înscrie în cursa internă a PDL pentru a fi nominalizat drept candidat al partidului la alegerile prezidențiale din 2014.

„Da, mâine (vineri – n.r.) mă voi înscrie în cursa internă din PDL pentru selectarea candidatului la prezidențiale. E o cursă care începe imediat ce candidaturile vor fi validate și va dura până în jur de 15 decembrie. E o cursă care va desemna acel candidat care poate să înfrângă un contracandidat al stângii. PDL face un efort fără precedent, este primul partid care nu stabilește candidatul la masa verde, într-un birou. E primul partid care dă dovadă de curaj”, a spus Cătălin Predoiu, întrebat dacă va candida.

Cătălin Predoiu a spus că va face anunțul oficial vineri, într-o conferință de presă. „Voi depune la partid o declarație că mă înscriu în cursa internă, împreună cu schița unui proiect de țară”, a precizat Cătălin Predoiu.

„Nu e vorba de a etala o serie de programe, România e plină de ele. Ce-i lipsește României e un nou patos, o ambiție, o poftă de succes. Nu mai putem sta în acest platou în care ne-am înfundat”, a mai spus el.

Predoiu a menționat că nu l-a anunțat despre intenția sa pe președintele partidului, Vasile Blaga, care află „acum, de la televizor”.

„Nu e un gest de orgoliu, e unul de responsabilitate, poate unul din puținele gesturi care se așază în rând cu alte decizii capitale”, a adăugat Cătălin Predoiu.

„Ca toate marile decizii, le iei până la urmă singur, nu am putut ignora mesajele din ultimele luni. Nu am vrut să iau această decizie până nu am fost la firul ierbii”, a explicat el.

Predoiu a precizat că, dacă nu ar fi simțit „empatie” din partid, nu ar fi făcut acest pas.

„Cred că pot să ofer soluții pentru România, sunt săturat să văd cum această țară e târâtă de o guvernare incompetentă înapoi, am învățat foarte mult, am încredere că pot să reușesc pentru partid, dar și pentru români. Vreau în România o ofensivă a echilibrului”, a detaliat Cătălin Predoiu.

Prim-vicepreședintele PDL a spus că până la acest moment mai are un contracandidat, o femeie, care s-a înscris joi în cursă, dar a precizat că nu este un nume cunoscut.

Fostul ministru al Justiției s-a înscris în PDL în acest an, fiind numit la scurt timp prim-vicepreședinte.