Predoiu: Tandemul Ponta-Tăriceanu dă un spectacol grotesc, dorește blocarea mecanismului Justiției

Publicat: 31 03. 2015, 17:47

„În ultimele zile Ponta și Tăriceanu ne-au oferit un spectacol politic grotesc. Avem un nou tandem politic, Ponta – Tăriceanu, care a înlocuit perechile politice Ponta – Ghiță, Ponta – Șova și Ponta – Vâlcov. Cu ce se ocupă noul tandem politic Ponta – Tăriceanu? Scopul tandemului politic Ponta – Tăriceanu este blocarea mecanismului Justiției care i-a trimis în spatele gratiilor pe Fenechiu, Hrebenciuc, Ioan Adam și alți prieteni politici și de afaceri ai domnilor Ponta și Tăriceanu”, a declarat prim-vicepreședintele PNL.

Potrivit lui Cătălin Predoiu, Ponta și Tăriceanu și-au distribuit rolurile: „Ponta emite declarații aparent corecte și, în paralel, ordine politice ticăloase iar Tăriceanu execută ordinele lui Ponta și face declarații mincinoase și agresive la adresa Justiției”.

„Ponta s-a distribuit în rolul de „polițist bun”, Tăriceanu în cel de „polițist rău”. În plus, rolul dlui Tăriceanu este să ascundă mizeria politică de interese sub preșul Senatului. Ordinele pentru salvarea lui Șova au venit însă de la Ponta, pentru că știe că ar putea fi următoarea piesă de domino după Șova. Spun răspicat: Tăriceanu a încălcat și Constituția și Codul penal în cazul votului
privindu-l pe senatorul miruit Șova. Constituția și legea nu se pot negocia”, a afirmat Predoiu.

El a menționta că regretă „decăderea politică a lui Călin Popescu Tăriceanu, cândva un domn elegant, transformat în trompetă de lux a muzicantului politic Victor Ponta”.

„Mai nou, Tăriceanu minte oricui e dispus să-l asculte, cum că Senatului i s-a cerut să aresteze oameni. Până și copiii știu deja că ceea ce i s-a cerut Senatului a fost să îl trimită pe dl Șova în fața unui judecător. Domnul Tăriceanu a atacat ieri seară la televiziunea națională procurorii, așa cum o face sistematic de câteva săptămâni. Tot domnul Tăriceanu spune că nicio instituție nu poate să-i spună Senatului ce să facă. Pe scurt, de șapte zile încoace, dlui Tăriceanu gura nu-i mai tace”, a afirmat prim-vicepreședintele PNL.

El a ținut să îi răspundă lui Tăriceanu: „Îi spun domnului Tăriceanu că Senatul va face exact ce-i va spune Curtea Constituțională, pentru că nimeni nu-i mai presus de Constituție, nici măcar talentatul domn Șova”.

Cătălin Predoiu a mai afirmat că „o altă direcție de atac la Justiție este modificarea legilor penale” și a acuzat PSD că, prin trei intițiative legislative, dorește „să pună pe butuci mecanismul anticorupție”.

” Șerban Nicolae vrea să desființeze arestul preventiv, Nicolicea vrea să scape retroactiv toți politicienii care au făcut abuz în serviciu sau au luat mită, iar o altă inițiativă țintește să permită parlamentarilor să-și angajeze rude la Parlament. Toate aceste trei inițiative încalcă obligațiile internaționale ale României asumate prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) în domeniul Justiției. În toate Rapoartele Comisiei Europene se subliniază nevoia de stabilitate a legilor și instituțiilor anticorupție. Cele trei inițiative lovesc la temelia Justiției și creează precedentul modificării Codurilor penale după bunul plac”, a spus Predoiu.

Potrivit liberalului, „această grupare politică având în vârf tandemul Ponta – Tăriceanu are de fapt o problemă cu apartenența României la UE și NATO”.

„Dincolo de ceea ce declară, acești oameni nu sunt convinși de faptul că România trebuie să se plieze cerințelor europene privind Justiția și respectul regulii de drept. În acest detaliu stă asemănarea lor cu comuniștii. Ei sunt cu adevărat comuniști. Voit sau nevoit, Ponta și Tăriceanu fac jocul Rusiei în estul Europei. Iată de ce nu mai puțin de patru ambasade ale unor parteneri ai României au
protestat față de ilegalitatea comisă în Senat. Ce răspuns a dat Ponta acestor semnale? Nimic. Dar și tăcerea este un răspuns. În spatele acestor mașinațiuni conduse de Tăriceanu stă de fapt dl Ponta”, a mai acuzat Predoiu, adăugând că premierul Ponta este „beneficiarul direct al blocării Justiției”.