Premierul anunță: Ne așteptăm la un boicot al PSD / Miniștrii și programul de guvernare vor fi prezentați la finalul termenului constituțional

Publicat: 19 10. 2019, 15:27

„În ceea ce mă privește pe mine eu sunt încrezător ca Guvernul va trece.Noi suntem în faza in care ne-am asumat răspunderea guvernării, PNL este singurul partid care a prezentat candidat de prim-ministru și am fost desemant să formez Guvernul. Suntem în procedura de formare a Guvernului, de realizare a programului de Guvernare, care va fi prezentat la finalul termenului constituțional și suntem, în mod evident, în faza de discuții cu partenerii noștrii care au contribuit la victoria moțiunii de cenzură pentru a menține această unitate în învestirea unui Guvern de care este absolută nevoie în această perioadă în România”, a declarat Ludovic Orban, sâmbătă, după ședința de campanie la care a participat și Klaus Iohannis, la sediul central PNL.

Președintele liberalilor a mai precizat că urmează nouă rundă de consultări cu partidele care au votat moțiunea de cenzură și că se așteaptă la un „boicot” al PSD, cu scopul de a menține Guvernul PSD la Palatul Victoria.

„Luni și marți sunt consultări cu societatea civilă și cu instituții importante în arhitectura statului român, iar după aceea, miercuri și dacă este necesar, și joi, vom avea discuțiile din runda a doua de negocieri. Ne așteptăm la un boicot al PSD și vom veni cu o strategie de a trece peste acest boicot rușinos, penibil, pe care încearcă să-l facă PSD pentru a menține în mod nelegitim rămășițele unui Guvern demis prin moțiune de cenzură”,a mai complrtat liberalul.

Sâmbătă, la sediul central al PNL din Aleea Modrogan, a avut loc o ședință de campanie la care a participat și președintele României Klaus Iohannis,

Discuțiile șefului statului cu liderii liberali au avut, cel mai probabil ca teme, aspecte ce țin de campania pentru alegerile prezidențiale, dar și privind negocierile premierului desemnat pentru învestirea guvernului.