Președintele le răspunde pesediștilor: Ideea că aș face lobby pentru o firmă austriacă este o idioțenie totală

Publicat: 17 05. 2015, 16:32

This browser does not support the video element.

Rugat că comenteze acuzațiile că ar fi apropiat de compania Holzindustrie Schweighofer, Klaus Iohannis a declarat pentru ARD că nu îi cunoaște.

„Nu-i cunosc deloc pe acești oameni. Și nu cred că o lege e făcută sau trebuie să fie făcută pentru o companie sau pentru un grup de firme. În acest sens este o idioțenie totală ideea că eu aș face vreun fel de lobby pentru o companie austriacă. Această idee a apărut pe scena politică pentru că eu am origine germană, deci cumva și austriacă. Nu are nimic de-a face cu realitatea”, a precizat Iohannis.

În ceea ce privește defrișările ilegale, șeful statului a recunoscut că această problemă există, dar a precizat că se dă o luptă între grupuri de lobby în acest scandal.

„Problema defrișărilor ilegale există, personal sunt împotrivă, ca președinte sunt împotrivă și m-am exprimat clar în public în acest sens în repetate rânduri. Pe de altă parte, nu trebuie trecut cu vederea faptul că în acest scandal se luptă cel puțin două grupuri de lobby, care încearcă să atragă în această luptă mulți politicieni. Și dacă acest lucru nu funcționează, cum a fost cazul meu, atunci se se lansează o campanie murdară”, a subliniat Iohannis.

Referitor la protestele tinerilor față de defrișarea pădurilor, președintele a afirmat că „această formă de protest civilizat este foarte legitimă”.