Președintele PSD Dolj, Ion Prioteasa: Luna viitoare, în jur de 14-16, prezentăm candidații, la București, pe o scenă

Publicat: 17 09. 2012, 17:57
Actualizat: 02 02. 2019, 09:46

Președintele PSD Dolj, Ion Prioteasa, a declarat, luni, că la mijlocul lunii vitoare va avea loc la București un eveniment la care vor participa toți candidații la parlamentare, aceștia urmând să fie prezentați pe o scenă.

El a explicat într-o conferință de presă, modul în care a avot loc negocierea colegiilor politice, la întâlnirea de la Tulcea, precizând că s-au discutat doar colegii și numere, și nu numele celor care vor candida.

„Probabil că la mijlocul lunii viitoare, în jur de 14-16 cred, va exista la București o întâlnire cu toți aleșii din fiecare județ și vor prezentați undeva pe o scenă toți cei care candidează pe fiecare colegiu din fiecare județ”, a spus Prioteasa.

El a amintit că în județul Dolj sunt 15 colegii, cinci de la Senat și 10 de la Camera Deputaților. „S-a avut în vedere scorul obținut în anul 2008 și acest scor spune: am avut șapte colegii câștigate de PSD și trei câștigate de PNL. Deci, practic, ce a mai fost de împărțit au fost cinci colegii. PSD-ul a luat două colegii, PNL-ul trei colegii și per-total, împărțirea este de 9 la 6. Știu și cum s-au împărțit ele și care e al nostru și care e al PNL-ului, dar acest lucru ține de strategie politică și nu o să vă anunț care sunt ale noastre, ca să dăm altor colegi din alte partide posibilitatea să se poziționeze în funcție de asta. Vom avea foruri interne și vom aborda și problema oamenilor, care sunt potriviți și care să ne reprezinte județul Dolj și PSD”, a declarat Prioteasa.

Chiar dacă „împărțeala” s-a făcut între PSD și PNL, nu înseamnă că PC și UNPR au fost excluși total. PNL va negocia cu PC, iar PSD cu UNPR.

„În ceea ce ne privește pe noi, am putea să avem o privire mai prietenească către UNPR care, probabil, într-un viitor, va face pași mult mai apropiați de noi, dar în acest moment nu pot să vă spun că s-a repartizat vreun post UNPR-ului, dar nu exclud pe viitor.(…) Pe aceste cinci colegii, noi vom pune oameni. Că sunt de la PSD, că sunt de la PC, că sunt de la UNPR, asta este o chestiune de abordare internă a fiecărui partid”, a mai spus Ion Prioteasa.