Președintele UNCJR, Marian Oprișan, despre incompatibilități: „Este o nebunie. Ce să faci, să trimiți secretare, femeile de serviciu de la primărie sau de la CJ să reprezinte instituția din cauza unei legi prost făcută?”

Publicat: 27 04. 2015, 20:35
Actualizat: 28 04. 2015, 09:59

Vicepreședintele PSD, Marian Oprișan, cel care conduce și Uniunea Națională a Consiliilor Județene, susține că admininistrația publică a avut de suferit din cauza legilor privind regimul incompatibilităților, legi care nu seamănă cu cele din democrațiile consolidate.

„Vă spun că este cazul ca președintele României, primul-ministru, șefii partidelor politice, instituțiile fundamentale ale statului să se așeze la masa și să adoptăm o dată pentru totdeauna ceea ce în democrațiile consolidate funcționează de sute ani”, a spus Oprișan.

Liderul UNCJR a subliniat că în democrațiile consolidate nu există incompatibilitate între public și public.

„Există un proiect de lege al UNCJR, care i-a fost prezentat domnului prim-ministru Victor Ponta. Eu cred că și primul ministru și președintele s-au convins într-un final, ceea ce este destul de târziu, că MCV instituit la solicitarea lui Traian Băsescu și Monica Macovei în 2005 nu mai este de actualitate. El reprezintă mai degrabă o pedeapsă dată României pentru că în nicio altă țară, cu excepția Bulgariei, nu mai funcționează MCV-ul. Primul ministru într-o discuție serioasă va remite și acest proiect de lege Parlamentului pentru ca incompatibilitățile să fie clarificate”, a declarat pentru gândul Oprișan.

Social-democratul a adăugat că trebuie descentralizată puterea executivă spre județe.

„Este o nebunie. Ce să faci, să trimiți secretare, femeile de serviciu de la primărie sau de la CJ să reprezinte instituția din cauza unei legi care este prost făcută? Până nu vom avea capacitate ca toți actorii importanți ai statului român să clarifice aceste lucruri de o manieră transparentă nu se va întâmpla nimic. Sigur că și consultările de la Cotroceni sunt bune, dar să fie urmate și de fapte”, a afirmat Oprișan.