Pricopie: Am cerut inspectorilor școlari să nu aibă emoții dacă întâlnesc o situație de fraudă

Publicat: 25 08. 2013, 20:08
Actualizat: 25 08. 2013, 22:28

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat că le-a cerut, duminică, inspectorilor școlari „să nu aibă vreo emoție dacă întâlnesc o situație de fraudă” la probele scrise de la examen de bacalaureat care încep luni și să raporteze imediat orice nereguli.

Ministrul Educației a spus că duminică a discutat în videoconferință cu reprezentanții celor 42 de inspectorate școlare, ai celor 266 de centre de examen din sesiunea august-septembrie a bacalaureatului și cu ai celor 77 de centre de evaluare, pentru a se asigura că examenul se va desfășura în cele mai bune condiții.

Pricopie a precizat că la videoconferință au participat aproximativ 2.500 de persoane și că le-a solicitat acestora respectarea întocmai a metodologiei de examen. „Problemele care au apărut, au apărut în principal de la abateri în metodologia de examen”, a adăugat Remus Pricopie.

Ministrul a cerut fermitate din partea inspectorilor școlari în raportarea posibilelor cazuri de fraudă.

„Sper să nu avem surprize și dacă vom aveam vom interveni fără niciun fel de ezitare. Le-am spus inspectorilor să nu aibă vreo emoție dacă întâlnesc vreo situație de fraudă. Primul lucru pe care îl fac, anunță Ministerul Educației, al doilea lucru pe care îl fac, anunță poliția locală”, a spus Pricopie.

De asemenea, ministrul Educației a solicitat să se verifice ca în toate sălile de examen să funcționeze camerele de supraveghere, acestea să încadreze bine sala și înregistrările să fie bine păstrate, pentru o eventuală sesizare privind nereguli.

„Am insistat foarte mult ca înregistrările video să existe, să fie bine încadrată sala, nu doar un unghi din sală. Pe de altă parte, să existe monitorizare în timp real din partea fiecărui centru și să existe conservarea acelei înregistrări, pentru eventualitatea în care avem vreo sesizare în raport cu o anumită sală”, a spus Pricopie.

Ministrul a mai arătat că le-a atras atenția inspectorilor școlari generali să ia legătura cu furnizorii de energie electrică.

„Să nu avem surpriza că se întrerupe curentul electric sau că încep lucrări pe mai știu eu ce rețea exact când noi trebuie să ne ocupăm de examenul de bacalaureat”, a precizat Pricopie.

De asemenea, ministrul le-a cerut inspectorilor generali să țină legătura cu autoritățuile locale, pentru a asigura prezența polițișilor locali și a salvării, în cazul unor eventuale probleme.

Absolvenții de liceu susțin, începând de luni, probele scrise de la a doua sesiune a examenului de bacalaureat. În 26 august candidații vor da examen la Limba și literatura română, în 27 august va fi susținută proba la limba și literatura maternă, în 28 august este programată proba obligatorie a profilului, iar în 30 august va fi proba la alegere a profilului și specializării.

Primele rezultate vor fi afișate în 2 septembrie, până la ora 12.00, iar contestațiile vor fi depuse între orele 12.00 și 16.00. În 3-4 septembrie vor fi soluționate contestațiile, iar în 5 septembrie vor fi afișate rezultatele finale.

Prima sesiune a bacalaureatului de anul acesta, din iunie-iulie, a fost marcată de un imens scandal generat de anchetele privind suspiciuni de fraudă, care a avut în centru situația de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală.