Prima apariție a lui Ilie Bolojan în Plenul Parlamentului, de la predarea mandatului de premier. USR-iștii s-au înghesuit să îl salute, unii liberali nici nu l-au băgat în seamă. Fostul prim-ministru a întârziat o oră

Publicat: 26 10. 2026, 17:51

Ilie Bolojan a avut marți seara prima apariție în plenul Parlamentului de la predarea mandatului de premier. Dacă parlamentarii USR s-au grăbit să îl salute, unii dintre colegii săi liberali nu au interacționat deloc cu el.

Bolojan, ignorat de colegii din PNL în Plen

După o întârziere de aproximativ o oră, fostul premier s-a așezat în plen lângă Glad Varga, cu care a schimbat câteva replici înainte de a-și ocupa locul.

În timpul discuției, Bolojan i-a remarcat și pe parlamentarii USR Sorin Șipoș și Ștefan Pălărie, către care s-a îndreptat pentru a-i saluta. Cei trei au stat de vorbă câteva secunde, după care fostul premier s-a întors la locul său.

Bolojan a fost demis în mai, însă și-a luat adio de la scaunul de premier abia după 168 de zile

Ilie Bolojan a fost demis prin moțiunea de cenzură depusă de AUR și PSD în luna mai, însă și-a luat cu adevărat adio de la scaunul de premier abia aproape șase luni mai târziu.

După 168 de zile, adică fix 24 de săptămâni de la demiterea Guvernului Bolojan, România are un nou Executiv cu puteri depline. Premierul desemnat Luca Niculescu a primit marți, 20 octombrie, votul de încredere al Parlamentului pentru învestirea Cabinetului său. Acesta a acumulat un număr uriaș de voturi exprimate, 338, dintre care 280 „pentru”, respectiv 58 „împotrivă”, peste necesarul de minimum 233 de voturi pozitive. De la demiterea lui Bolojan, președintele Nicușor Dan a făcut trei desemnări de prim-miniștri – Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan – însă fără succes.

Cea de-a patra încercare, marcată de nominalizarea fostului ambasador al României la Paris, Luca Niculescu, a fost cu noroc. Premierul desemnat a reușit să strângă majoritatea parlamentară care să ducă la învestirea Cabinetului său. (Vezi AICI detalii)