Prima femeie care și-a lansat candidatura la prezidențiale: România nouă s-a trezit!

Publicat: 07 07. 2019, 13:55

„Pentru fiica unor oameni simpli din Cluj, această frază >este o responsabilitate extraordinară. Acum 20 de ani în Cluj a fost o mare sărbătoare. Atunci, pentru mama mea a însemnat mult, mai mult decât a sperat vreodată când punea bani deoparte să îmi cumpere ghetuțe de iarnă, cu un număr mai mari, să îmi fie bune și la anul. (…) Peste tot pe unde am ajuns în lume am simțit că acasă, cu adevărat acasă este doar printre ai tăi. Acolo unde își sunt bunicii, străbunicii și rădăcinile”, a declarat Ramona Ioana Bruynseels.

Aceasta a făcut referire și la momentul revenirii în țară, după ce a făcut studii în străinătate și și-a început activitatea în adminstrația centrală.

„Am ajuns în administrația centrală și am înțeles cât depinde de calitatea umană. Funcția nu îl face pe om, dar omul poate face funcția. Un om, orice om poate face minuni dacă îș dorește cu adevărat. Îmi doresc cu majoritatea covârșitoare a românilor să clădim o nouă Românie. O cale de care să fim mândri. Schimbarea de care vorbim este realitatea imediată, în care trăim. Schimbarea a început deja. În lumea internetului nimic nu mai este și nu mai poate fi ca acum 20 sau 50 de ani. Nu mai putem fi mințiți, manipulați, ținuți cu ochii închiși sau urechile astupate. Credeți că milioanele de români stați în fața secțiilor de votare au făcut-o de dragul partidelor sau a politicienilor? Au făcut-o pentru că își doresc schimbarea. Nu pentru marii bărbați de stat, pe care îi vedem că își pun piedici ca ăștia mici în curtea școlii. Cozile de la secțiile de vot, campaniile civice de pe Facebook, prostele din centrul orașului au ca motiv dorința de schimbare. Românii nu mai pot suporta să fie conduși în mod netransparent să fie pioni în jocurile de culise ale politicienilor”, a mai spus candidata umaniștilor.

„România nouă s-a trezit! (…) Chiar dacă unii nu au înțeles, nu mai există categorii mereu privilegite, caste de neatins, nu mai există partide mereu sigure pe victorie. Cei care au câștigat ieri pierd mâine votul, dacă nu realizează că nu au primit un cec în alb. Vedetele de azi pot ajunge necunoscuții zilei de mâine”, a afirmat Ramona Ioana Bruynseels.

Lansarea a avut loc, duminică, în fața a circa 1.000 de persoane, în Sala Polivalentă din București.

Imediat după ce a fost desemnată candidat de către Biroul Executiv al Partidului Umanist, Ramona Ioana Bruynseels a afirmat că va avea o campanie fără excese și fără minciuni.

Candidata la prezindețiale din partea umaniștilor, formațiune în care este și Cristian Popescu Piedone, este consilier de stat pentru mediul de afaceri în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă și a condus Direcția Coordonare Politici și Priorități, în guvernarea lui Mihai Tudose.

Ioana Ramona este absolventă a Universității Harvard, Școala de Guvern John F Kennedy, specializarea Management în Administrație Publică.