Prima reacție a PNL după prezentarea noului Guvern. Întrebarea-cheie pe care liberalii o pun PSD-ului

Publicat: 03 01. 2017, 18:28
Actualizat: 03 01. 2017, 23:00

„PNL va vota împotriva Cabinetului PSD, va vota împotriva unei scheme supradimensionate a Guvernului și făcută pentru clientela politică. PNL solicită PSD să spună clar dacă renunță la o serie din măsurile economice din programul lor de guvernare. Să spună public dacă renunță la cota de TVA de 19%, dacă renunță la eliminarea accizei pe combustibil, dacă renunță la eliminarea taxei pe stâlp”, a spus, marți, Raluca Turcan.

Mai mult, liderul interimar al liberalilor a subliniat că PNL solicită PSD să spună public dacă va propune Parlamentului sau nu legea amnistiei.

„Să spună dacă legea amnistiei a făcut parte din programul de guvernare asumat de PSD, dacă PSD a primit voturi în campania electorală pentru legea amnistiei și cum va acționa în continuare PSD în Parlament cu privire la această lege. Există informații consistente că urmează să prezinte în Parlament o lege a amnistiei. Informațiile sunt din grupurile parlamentare ale PSD și există informații că urmează o serie de modificări la Codul Fiscal tocmai pentru că unele propuneri populiste ale PSD din campanie sunt nesustenabile”, a explicat Turcan.

Întrebată cum vede propunerea ALDE la conducerea Ministerului Afacerilor Externe în persoana lui Teodor Meleșcanu, Turcan a răspuns că „întreaga listă a Guvernului e una încropită în funcție de interese personale sau de grup”.

În ceea ce privește modificarea Codului Fiscal, pentru care președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a solicitat convocarea plenului Camerei, joi, în sesiune extraordinară, Turcan a precizat că PNL va depune amendamente pentru fiecare modificare la Codul Fiscal, menționând că dacă vor fi măsuri bune, liberalii le vor susține.