Procurorul Liviu Tudose, către Predoiu: V-ați identificat cu autorii abuzurilor, Onea și Portocală

Publicat: 29 12. 2019, 13:23

„Domnule Ministru Predoiu, in aceasta alocutiune, constat in primul rand ca nu ați spus absolut nimic despre abuzuri și despre necesitatea respectării drepturilor procesuale, a drepturilor fundamentale ale cetateanului roman, cetatean european. Asistăm, practic, la o repunere în situația anterioară în care drepturile omului erau considerate un lux, iar justiția se făcea pe ,,repede înainte” și pe „bețe” reprezentate de arestări, defilări în cătușe și trimiteri în judecată cu orice preț”, a scris procurorul Liviu Tudose pe Facebook.

Procuror general adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a atras atenția că Predoiu nu a menționat, în discursul său de la Guvern unde susținea desființarea SIIJ, și sutele de achitări dispuse de magistrați după ani de procese.

„Ceea ce ma tem ca se dorește prin desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție este, de fapt, îngroparea dosarelor magistraților care au făcut abuzuri abominabile și, nu în ultimul rând, evitarea de a se ajunge la cei care au comandat si comis aceste abuzuri. Pentru a justifica desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție domnule Ministru ați vorbit, printre altele, despre ,,retrageri de recursuri” (fiind, de fapt, vorba despre o altă cale de atac, aceea a apelului), în dosare de „mare corupție”, mai scrie Tudose.

Procurorul îl intreabă pe ministrul Justiției, în aceeași scrisoare publică, dacă s-a interesat de ce a fost retras apelul în dosarul în care a fost cercetat și arestat, ca apoi să fie achitat deoarece fapta nu există.

„Cunoașteți despre denunțuri mincinoase secretizate, mărturii false impuse prin constrângere si dictate de către procurori, adrese întocmite în fals de către aceeași procurori și inaintate judecătorilor? Cunoașteți despre acte procesuale cu conținut fals? Dar despre fapte inventate si calcarea in picioare a drepturilor procesuale, a unui nivel minim al dreptului la aparare?”, mai punctează sursa citată.

Liviu Tudose îi menționează pe procurorii Lucian Onea și Mircea Negulescu (zis și Portocală) de la DNA Ploiești, care au instrumentat dosarul în care a fost judecat.

„Din păcate, din acest moment, v-ați identificat cu autorii abuzurilor, cu Onea si Portocala și vă aflați în primele ore ale unei epoci pe care ati redeschis-o, prin girul dumneavoastra. Acești pseudo-magistrați cred și speră că le vor fi acoperite abuzurile sau ca li se va prescrie raspunderea, dar eu, domnule Ministru, un cetățean al României al cărui ministru sunteți, un cetatean purtător al stigmatului de ,,inculpat”, vă asigur că nu va fi așa și că voi lupta atât cât va fi nevoie pentru ca aceste abuzuri să fie recunoscute și sancționate pe măsură”, mai scrie adjunctul de la parchetul din Ploiești.

Precizările vin după ce ministrul Justiției a depus, în ședința de Guvern de vineri seară, un memorandum prin care propune desființarea SIIJ. Cătălin Predoiu a spus că structura de parchet „iese din principiile de funcționare” ale Ministerului Public și a fost criticată și de forurile europene chiar înainte de a fi înființată.

„Ce a urmat a confirmat temerile”, a spus ministrul.

Liviu Mihail Tudose și-a reluat activitatea ca procuror general adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în 2018 după ce Secția pentru procurori a CSM a decis încetarea suspendării sale din funcție. Decizia vine după ce a fost achitat în dosarul de la DNA Ploiești, în care a fost judecat și Sebastian Ghiță.

Achitările au fost date de magistrații instanței supreme fie pe motiv că faptele nu există, fie pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală. În luna iunie 2019, Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a decis să retragă apelul procurorilor în dosarul acesta.