Protest la Palatul Cotroceni. Manifestanții cer demisia președintelui Klaus Ioahnnis

Publicat: 01 07. 2018, 21:42
Actualizat: 02 10. 2018, 22:41

This browser does not support the video element.

Protestatarii au venit cu pancarte pe care scrie „Iohannis, tu nici nu știi că ești pus de SRI” și îi solicită șefului statului să respecte Constituția și decizia Curții Constituționale.

„Sa iasă afara trădătorul ca să discute cu noi. Nu așa trebuie să fie un președinte de țară, a adus numai probleme. Nu mai vrem un așa președinte care nu vrea să aplice legea și să respecte Constituția. Și dacă el ca președinte nu face asta, de ce noi ca și cetățeni să facem?”, a spus un protestatar.

„Ne deranjează că minte. Dânsul spune că nu vrea penali, însă el a avut vreo șase case. A mințit și singur a făcut șmecherii. (…) El ce crede că suntem copii educați de el la școală? Noi suntem un popor, iar poporul trebuie respectat”, a spus un alt manifestant.

„Am fost obligat să ies, obligat să cer drepturile pentru popor dacă el, ca președinte, nu respectă Constituția. (…) Îi cer ca dacă nu are puterea sa plece, măcar sa aibă curajul să respecte Biblia țării, adică Constituția”, a mai declarat un protestatar.