Protest masiv la Ministerul Muncii din cauza legii salarizării, propusă de ministrul Pîslaru

Publicat: 25 08. 2026, 12:25
Actualizat: 25 08. 2026, 12:41

Mai multe federații sindicale afiliate Cartel ALFA, UNI Global Union și CSDR organizează marți, între orele 11:00 și 13:00, un protest în fața Ministerului Muncii, din cauza legii salarizării, propuse de ministrul interimar Dragoș Pîslaru. Sindicatele cer deblocarea negocierilor colective în mediul privat și la nivel național, dar și majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2027.

UPDATE: Dragoș Pîslaru: Reprezentanții sindicatelor, invitați la discuții la Ministerul Muncii

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat, în contextul protestului organizat marți de sindicatele din Comerț, că reprezentanții acestora vor fi invitați la discuții la sediul ministerului. Potrivit acestuia, dialogul ar urma să vizeze inclusiv cele două revendicări majore ale manifestanților: salariul minim și negocierile colective.

 

„Cu privire la manifestația de protest a sindicatelor din Comerț, vă anunț că l-am rugat pe domnul secretar de stat Gal ca să invite reprezentanții sindicatelor la o întâlnire de dialog social la noi, la minister”, a declarat Dragoș Pîslaru.

„În acest moment, însă, nu avem vreo bornă care să ne permită să luăm niște decizii”, a precizat Pîslaru despre salariul minim.

În privința solicitării sindicatelor de majorare a salariului minim începând cu 1 ianuarie 2027, Pîslaru a arătat că procedura de fundamentare este deja în desfășurare și a făcut trimitere la consultările care au avut loc în luna iunie.

„Cu privire la elementele pe care le avem pe agenda, vă pot spune că cele două revendicări care au fost anunțate, prima dintre ele legate salariul minim, pe data de 5 iunie conform HG nr. 35/2025, a existat deja o consultare cu privire la pregătirea cercetării care să fundamenteze nivelul salariului minim”, a afirmat ministrul interimar al Muncii.

Pîslaru a precizat că termenul pentru prezentarea raportului care va fundamenta viitoarele decizii este 20 octombrie.

„Termenul, după cum știți conform hotărârii de guvern, este de 20 octombrie, pentru a prezenta raportul bazat pe datele de la INS și de la ComisiaNațională de Prognoză, care să ducă la fundamentare evident în buget și la deciziile care vor fi luate. Prin urmare, cu siguranță, protestele sunt o formă de exprimare a sindicatelor. În acest moment, însă, nu avem vreo bornă care să ne permită să luăm niște decizii. Dar vom avea discuțiile mai sus”, a declarat Pîslaru.

Ce spune ministrul despre contractele colective

Referitor la cea de-a doua revendicare a sindicatelor, privind deblocarea negocierilor colective, ministrul a susținut că, la nivel național, există în prezent o problemă legată de cadrul de reprezentare a patronatelor.

„Cu privire la celălalt subiect, legat de contractele colective, România respectă pilonul social a drepturilor sociale, pilonul european a drepturilor sociale și, evident, partea acestor lucruri și al activului comunitar este și această negociere colectivă”, a spus Pîslaru.

Ministrul a adăugat că situația diferă în cazul contractelor sectoriale, unele dintre acestea fiind deja adoptate.

„Pentru că în negocierea la nivel național nu avem un cadru de reprezentare, cel puțin la nivelul patronat, deci nu putem avea contracte colective naționale. Pentru contracte sectoriale sunt câteva care sunt deja adoptate, evident. Înțelegem faptul că sindicatele își doresc mai multe contracte colective sectoriale. Aceste lucruri le vom discuta la fel la întâlnire, ca să înțelegem mai concret, exact, solicitările sindicale”, a declarat Dragoș Pîslaru.

Știre inițială:

Negocierea contractelor colective de muncă la nivel sectorial întâmpină blocaje în mai multe domenii din mediul privat, printre care comerţul, IT-ul şi sectorul bancar, susţin liderii federaţiilor sindicale ce participă marţi la protestul organizat în faţa Ministerului Muncii, unde mai mulți sindicaliști protestează, între orele 11:00 şi 13:00, și creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027.

„Protestăm pentru faptul că există blocaje structurale în abordarea şi în iniţierea proceselor de negociere colectivă la nivel de sectoare de activitate, ceea ce face imposibilă ţinta României, ca minimum 80% din angajaţi să fie acoperiţi de un contract colectiv de muncă, conform solicitărilor europene.

Sunt probleme majore în negocierea contractelor sectoriale, chiar şi acolo unde ele au existat, de exemplu în sectorul bancar, unde companiile se retrag din patronate şi nu mai avem cu cine negocia, sau amânări şi negocieri lente spre inexistente în zona de comerţ sau neiniţiate în alte sectoare de activitate”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din IT & Comunicaţii, Florentin Iancu.

Potrivit acestuia, problemele din mediul privat sunt comparabile cu cele existente în sectorul bugetar.

„Protestul e o continuare a unor discuţii pe care le-am mai avut la Ministerul Muncii. Lucrurile nu s-au deblocat, din contră, se înrăutăţesc, iar reprezentarea angajaţilor slăbeşte pe zi ce trece. Vedem problemele din zona bugetară, vedem ce se întâmplă acolo cu Legea salarizării, la fel de mari sunt şi problemele în zona privată.

Şi, ca atare, e nevoie să tragem un semnal de alarmă pentru a debloca, în primul rând, discuţiile, iar ulterior, fiecare dintre noi să reuşim să negociem contracte cât mai benefice pentru ambele părţi”, a afirmat Iancu.

Negocieri politice de la Cotroceni

Tema veniturilor rămâne pe agenda zilei și după încheierea manifestației. De la ora 13:00 este programată o nouă rundă de negocieri la Cotroceni între președintele Nicușor Dan și liderii coaliției de guvernare.

La discuții urmează să participe premierul Ilie Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu, președintele USR Dominic Fritz și liderul UDMR Kelemen Hunor.

Miza negocierilor este deblocarea Legii Salarizării, unul dintre documentele importante aflate pe masa coaliției. Discuțiile au loc într-un context în care autoritățile trebuie să găsească un echilibru între politica de venituri și constrângerile bugetare.

Astfel, într-un interval de numai câteva ore, presiunea asupra decidenților se manifestă pe două paliere: sindicatele solicită creșterea salariului minim și relansarea negocierilor colective, în timp ce liderii politici încearcă să ajungă la o înțelegere asupra Legii Salarizării.

Rezultatul discuțiilor de la Cotroceni ar putea indica dacă partidele din coaliție reușesc să depășească divergențele privind viitoarea politică salarială și măsurile necesare pentru aplicarea noii legislații.