PSD a pierdut majoritatea în Biroul permanent al Senatului. Sorin Grindeanu iese la atac

Publicat: 27 10. 2020, 19:42
Actualizat: 27 10. 2020, 19:43
Deputat PSD: Ultima umilință a guvernului PNL la adresa românilor este incredibilă / Sursa FOTO: Mediafax FOTO

PSD a pierdut majoritatea în Biroul permanent al Senatului, anunță Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte al social-democraților. Fostul premier spune că s-a ajuns în această situație din pricina unui coleg de partid, senator de Tulcea, care s-a „ascuns” în ultimele zile, refuzând să mai răspundă la telefoanele primite.

Dincolo de problemele interne, contează că PSD a rămas fără majoritatea în Biroul permanent al Senatului, iar asta are consecințe, după cum explică Sorin Grindeanu.

PSD a pierdut majoritatea în Biroul permanent al Senatului. Ce înseamnă asta

În primul rând, astfel se explică de ce Biroul permanent al Senatului nu s-a putut reuni pentru a pune pe ordinea de zi proiectul de lege privind alegerile parlamentare, retrimis de preşedintele Klaus Iohannis în Parlament la reexaminare.

Din câte ştiu acolo, la Biroul permanent al Senatului, a existat o situaţie cu un membru PSD care în această perioadă, ieri şi azi, a refuzat să mai răspundă apelurilor noastre. În paranteză fie spus, acel membru al BP din Senat nu se mai află pe un loc eligibil. De aici până la a refuza să îţi mai faci munca pentru care ai fost ales pentru 4 ani e cale lungă.

Faptul că organizaţia judeţeană Tulcea nu l-a mai pus pe un loc eligibil nu înseamnă că nu trebuie să vii la muncă sau nu înseamnă neapărat că trebuie să asculţi, e o părere, nu am dovezi, cântece de sirenă venite dinspre putere, pentru că undeva, acolo, se poate găsi cauza. Cert este că, în acest moment, inclusiv astăzi, când vorbim, în Biroul permanent al Senatului nu mai avem majoritate”, a spus Sorin Grindeanu într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.

Sorin Grindeanu a adăugat că acel parlamentar PSD,care refuză să răspundă la telefon”, nu mai e considerat un social-democrat: „Nu îl mai considerăm social-democrat, supărarea pleacă, presupun, din faptul că nu mai e pe un loc eligibil pe liste”.