Raluca Turcan: Trebuie să spunem ce am găsit, că s-ar putea nu doar vistieria să fie goală

Publicat: 13 10. 2019, 17:28

„Avem două etape și trebuie să fim cinstiți cu românii. În patru ani de guvernare PNL poate, în parteneriat cu Klaus Iohannis, să facă România normală. Dacă vom avea un mandat de un an de zile, până la următoarele alegeri, trebuie să le spunem în primul rând românilor ce am găsit, că s-ar putea nu doar vistieria să fie goală, ci să se fi furat și vistieriaȚ, a declarat Raluca Turcan.

„Însă nu e nimic, cu cinste, onestitate, caracter, dar mai ales cu competență, eu am convingerea că românii vor înțelege. Rugămintea mea este că trebuie să acceptăm și că nu ne vom permite nicio scăpare, niciun derapaj, nu va trebuie să înlocuim pesediști cu peneliști, va trebuie să înlocuim cu oameni cu caracter, competenți, cu caracter”, a mai spus Turcan.

Lia Olguța Vasilescu, fost ministru PSD, a declarat sâmbără, în cadrul evenimentului de lansare a candidaturii Vioricăi Dîncilă, că liberalii își pregătesc discursul cu „greaua moștenire”.

Prezent la evenimentul de la Timiș, europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a spus: „Bătălia, chiar dacă suntem în poll position, nu e câștigată. Nu vă gândiți azi la guvernare, se va gândi Ludovic Orban și echipa. Vă rog încă 6 săptămâni să considerați că nu a căzut Guvernul Dăncilă, că președintele Iohannis nu e atât de bine în sondaje, și să vă concentrați pe campanie. Eu am învățat că nu e bine până în ultimul moment să dănțuiești sau să spui – Mihaela, dragostea mea. Acum un an PSD avea în medie 38%. Astăzi PNL are 35%. Vreau să vă rog să conștientizați că un an de zile e o perioadă lungă”.